UE vrea despăgubiri pentru tarifele impuse de SUA la importurile de oţel şi aluminiu

Economica.net
16 04. 2018
ue_usa_63243500

Urmând o procedură demarată deja de China, UE a informat că nu acceptă argumentul SUA potrivit cărora introducere tarifelor a fost motivată de considerente ce ţin de securitatea naţională, adăugând că potrivit normelor OMC este vorba de tarife destinate protejării pieţei interne.

La începutul acestei luni, China a solicitat şi ea consultări cu SUA pentru a rezolva disputa privind tarifele pentru importurile de oţel şi aluminiu, deoarece măsura violează prevederile Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (GATT) din 1994 şi ale Acordului privind salvgardarea ale organizaţiei multilaterale.

Solicitarea privind derularea de consultări demarează oficial o dispută în OMC.

Consultările vor acorda celor două părţi oportunitatea de a discuta timp de 60 de zile în legătură cu această dispută şi de a găsi o soluţie reciproc satisfăcătoare fără a fi nevoie să fie iniţiată o nouă etapă a conflictului la OMC. Dacă în termen de 60 de zile consultările nu avansează, partea care a demarat procedura poate cere OMC să se stabilească un organ de soluţionare a litigiilor, iar SUA poate bloca o singură dată instituirea acestui organ.

În data de 8 martie, preşedintele SUA a anunţat introducerea unor tarife de 25% la importurile de oţel şi de 10% la aluminiul importat, exceptând Canada şi Mexic. Ulterior, Casa Albă a anunţat suspendarea tarifelor până la 1 mai 2018 pentru importurile din statele membre ale UE, Argentina, Australia, Brazilia, Coreea de Sud, Canada şi Mexic, cei mai mari parteneri comerciali ai SUA, iar negocierile continuă. După 1 mai, preşedintele SUA va anunţa ce state vor fi exceptate permanent.

Liderii Uniunii Europene au cerut luna trecută ca preşedintele SUA, Donald Trump, să excludă permanent blocul comunitar de la mult-criticatele tarife la importurile de oţel şi aluminiu şi au anunţat că îşi rezervă dreptul de a răspunde ‘într-o manieră adecvată’ pentru a proteja interesele UE.