UEFA a deschis procedurile disciplinare împotriva echipei Steaua Bucureşti

Economica.net
10 06. 2013
1506759_w2_81252300

„Procedurile în cazul Stelei au fost deschise în baza articolelor 2.04 g), 2.05 şi 2.10 ale regulamentului UEFA Champions League 2013/2014, referitoare la criteriile de admitere ale participantelor la competiţiile UEFA”, precizează forul continental.

Steaua a intrat în vizorul UEFA după condamnarea finanţatorului clubului, George Becali, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”.

UEFA a deschis, totodată, o procedură disciplinară împotriva clubului turc Beşkitaş Istanbul şi a doi dintre oficiali săi, pentru o afacere legată de trucarea unui meci, respectiv finala Cupei Turciei din 2011. Atât acest caz cât şi cel al Stelei vor fi analizate de instanţa de control şi disciplină a UEFA vineri, 21 iulie, la Casa Fotbalului European de la Nyon (Elveţia), adaugă Uniunea Europeană de Fotbal.

Toate audierile vor fi închise presei, iar accesul în localurile UEFA va fi interzis pe durata procedurilor. Deciziile instanţei de control şi disciplină a UEFA vor fi făcute publice în săptămâna care începe pe 24 iunie, se precizează în finalul comunicatului dat publicităţii luni de forul european.