UER: Ministerul Educaţiei nu a avut în ultimii 15 ani o strategie coerentă privind curriculumul şi manualele

Ministerului Educaţiei Naţionale nu a avut în ultimii 15 ani o strategie coerentă privind curriculumul şi manualele, 'fiecare din posesorii vremelnici ai scaunului ministerial nereuşind să reformeze sistemul, să pornească motorul programelor şcolare' şi, în consecinţă, al manualelor, susţine Uniunea Editorilor din România (UER).
Economica.net - Dum, 27 apr. 2014, 13:30
UER: Ministerul Educaţiei nu a avut în ultimii 15 ani o strategie coerentă privind curriculumul şi manualele

UER acuză MEN că ‘lansează acuze publice fără fundament’ asupra unei bresle de elită a culturii şi a educaţiei româneşti: industria cărţii.

Potrivit editorilor, în România, de 20 de ani, manualele achiziţionate de Ministerul Educaţiei participă la o licitaţie pe criterii de conţinut şi de preţ, iar şcolile nu pot folosi manuale care nu au câştigat o astfel de licitaţie. Pentru învăţământul obligatoriu, manualele sunt achiziţionate de MEN, centralizat.

UER afirmă că ministerul nu are un sistem anual de organizare de licitaţii pentru manuale noi şi, ca urmare, nu pot apărea manuale noi în fiecare an, ‘indiferent că ar vrea sau nu ar vrea editurile’.

De asemenea, UER afirmă că ultima licitaţie de manuale organizată de MEN a avut loc în anul 2006, pentru manuale de clasa a IV-a. Totodată, în acest an s-a realizat ultima evaluare de conţinut la manualele pentru piaţa liberă, la clasele a XI-a şi a XII-a şi în consecinţă, cele mai noi manuale din şcoli au opt ani.

‘Cele mai vechi manuale sunt cele de gimnaziu, care au fost editate în anii 1997 – 2000. Ca urmare, manualele de clasa a V-a au 17 ani vechime, iar cele de clasa a VIII-a au ‘numai’ 14 ani vechime. MEN nu a avut şi nu are un calendar de perspectivă, elaborat conform unei strategii, privind organizarea de licitaţii pentru manuale şi, ca atare, niciun program de înnoire a manualelor şcolare. Programele analitice au fost schimbate uneori, fără ca MEN să organizeze licitaţii pentru manuale noi. Ca urmare, unele manuale sunt defazate faţă de programele folosite. Manualele şcolare pentru învăţământul obligatoriu sunt proprietatea şcolii, drept pentru care ele sunt transmise de la o generaţie de elevi la următoarea. În consecinţă, cea mai mare parte dintre elevi primesc manuale într-o stare fizică şi igienică foarte proastă’, mai susţin editorii.

Potrivit acestora, MEN este obligat să înlocuiască în fiecare an manualele uzate fizic, iar din lipsă de fonduri, procentul de exemplare înlocuit prin retipăriri este de 5-12% din necesarul solicitat de şcoli şi ca atare sunt numeroase cazurile în care elevii nu primesc toate manualele.

‘În anul 2002, preţurile manualelor achiziţionate de MEN şi fixate în urma unor licitaţii a fost redus cu 35% în mod unilateral, printr-o decizie a MEN. Ca urmare, preţul mediu net de achiziţie al unui manual este la ora actuală de 2,32 lei/ex (0,51 euro/ex.). Aceste realităţi sunt recunoscute de multă lume, mai puţin de actualul ministru al educaţiei. Dacă până acum miniştrii de resort au dat vina pe ‘lipsa banilor de la buget’, domnul Pricopie schimbă explicaţia şi inventează războiul cu editorii, care nu au nicio vină pentru incapacitatea autorităţilor de a oferi elevilor manuale noi, atractive, în acord cu achiziţiile de cunoaştere ale societăţii. Dimpotrivă, această situaţie a dăunat nu numai educaţiei în ansamblu, ci şi editorilor, obligaţi astfel să îşi îndrepte atenţia spre alte domenii de activitate şi să concedieze, mai ales în vreme de criză, numeroşi specialişti cu înaltă calificare, foarte greu de înlocuit’, se afirmă în comunicatul de presă.

Editorii mai declară că se vor utiliza ‘din plin procedurile legale’ şi că sunt interesaţi ca toate demersurile MEN să se desfăşoare cu transparenţă.

‘Există deja o mare întârziere în lansarea următoarei achiziţii de manuale, deoarece nu sunt nici măcar puse în dezbatere publică programele şcolare pentru clasele a III-a, a V-a, a IX-a, aşa cum se preconiza anul trecut. De aceea, pe tema proiectului noilor manuale şi, în general, privind situaţia cărţii şcolare, propunem să ne întâlnim în luna mai cu conducerea ministerului educaţiei şi cu specialiştii din MEN în cadrul următoarelor manifestări de dialog: şedinţa Comisiei consultative privind manualele, înfiinţată prin OMEN, pentru consultări în proiectarea calendarului şi a specificaţiilor tehnice necesare următoarelor achiziţii, dezbatere naţională privind manualele, organizată de MEN la care să participe specialişti în curriculum, cadre didactice, editori, firme de soft, autori, părinţi, jurnalişti’, afirmă editorii.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că elevii nu mai pot învăţa după manualele din anii ’90 şi că acele firme care se opun procedurilor de schimbare şi de modernizare demarate de minister încearcă de fapt să-şi protejeze propriile interese.

‘Ministerul Educaţiei Naţionale va continua şi va definitiva procesul de modernizare a manualelor şcolare, conform calendarului asumat şi procedurilor legale în vigoare. Este esenţial ca elevii să aibă manuale noi, adaptate nevoilor şi realităţilor societăţii contemporane. Manualele şcolare noi vor fi disponibile atât în variantă tipărită, cât şi în format digital, iar elevii, pentru început cei din clasele I şi a II-a, vor primi ambele variante. În acest proces este respectată o procedură clară, pe care toată lumea o cunoaşte, sincronizată cu standardele internaţionale. Este vorba despre un proces care se întinde pe o perioadă mai mare de timp, iar schimbările trebuie făcute gradual, pe baza analizelor, a consultării actorilor din sistem şi în spiritul dialogului. Unele societăţi comerciale se opun modernizării manualelor şi găsesc tot felul de scuze pentru a-şi proteja interesele proprii. Noi suntem concentraţi pe interesul elevilor şi al şcolii. În calitate de ministrul al Educaţiei, mă interesează binele elevilor, şi nu cifra de afaceri a unor agenţi comerciali. Nu mai putem sta cu manuale din anii ’90. Cine se opune noilor manuale, inventând tot felul de motive şi pretexte, se opune ideii de a asigura un viitor mai bun elevilor’, a declarat Remus Pricopie.

Te-ar mai putea interesa și
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit în sus produsul intern brut (PIB) din 2023 cu 2,7%, până la 129,4 mii de miliarde de yuani (17,73 mii de miliarde de dolari), a declarat joi un înalt oficial din statistică,......
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Un cartier din România are o ofertă generoasă pentru cei care sunt în căutarea unui apartament de închiriat. Aflată ...
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, costuri mai mari (retrospectivă 2024)
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, ...
Sectorul auto european s-a confruntat cu numeroase probleme în 2024, începând cu scăderea vânzărilor din cauza cererii ...
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia a atacat miercuri sistemul energetic al Ucrainei și unele orașe cu rachete de croazieră și rachete balistice plus ...