Uioreanu: Vom lua măsuri de sancţionare a organizaţiilor PNL Cluj. Aşteptările erau mai mari

Economica.net
30 07. 2012
vot_1_03582600

„Rezultatele prezenţei la referendum în judeţul Cluj sunt total nesatisfăcătoare. Noi la Cluj vom analiza fiecare localitate şi vom lua măsuri de sancţionare a organizaţiilor PNL. Nu suntem mulţumiţi cum şi-au îndeplinit ţintele şi vom lua măsuri de sancţionare care merg până la excluderea din partid a unor lideri de organizaţii. Nu mi se pare normal ca în comune în care avem şi primari şi organizaţii puternice, prezenţa la vot să fie sub 50 la sută. Aşteptările erau mai mari”, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Horea Uioreanu.

Potrivit acestuia, în urma rezultatelor, indiferent care va fi procentul final de prezenţă la referendum, „Traian Băsescu nu mai este preşedintele României”.

„Din punctul meu de vedere, nu mă mai reprezintă acest om, iar faptul că dânsul încearcă să se agaţe de scaun este jalnic”, a spus Uioreanu.

Vicepreşedintele PNL Cluj a reproşat UDMR faptul că nu şi-a mobilizat electoratul la vot.

„Din păcate, UDMR nu a schiţat nici măcar o clipă intenţia de a mobiliza electoratul la vot. Este decizia lor care va fi cântărită la nivel naţional”, a spus el.

Peste 80 la sută dintre locuitorii judeţului Cluj care s-au prezentat, duminică, la referendum, au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, prezenţa la urne fiind de 34,32%, potrivit rezultatelor finale comunicate de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Cluj.