UiPath analizează o posibilă listare iniţială la bursă
După ce anul trecut a obţinut 568 milioane de dolari cu prilejul ultimei runde de strângere de fonduri, co-fondatorul şi directorul general de la UiPath, Daniel Dines, vede noi oportunităţi de creştere. Intrarea la bursă ar putea avea loc chiar la începutul anului următor, în funcţie de condiţiile de piaţă şi deciziile strategice.
„Ne-am început călătoria de creştere în 2016 şi dacă vă uitaţi la vârsta medie a unei companii care demarează un IPO este probabil şapte ani, aşa că nu există motive de grabă. Trebuie să devii o companie publică la un moment dat pentru a permite angajaţilor tăi să obţină mai mult lichiditate, să le oferi opţiuni cu acţiuni. Suntem aproape de acest punct”, a spus Daniel Dines, într-un interviu pentru Bloomberg.
Înfiinţată în România în anul 2005 sub denumirea DeskOver şi redenumită UiPath în 2015, compania are printre clienţi entităţi precum CIA, forţele navale ale SUA, McDonald’s Corp, Duracell şi Swiss Re. Compania avut anul trecut venituri de 360 milioane dolari şi a atras finanţare de la investitori precum Sequoia, CapitalG, Wellington Management, Sands Capital şi alţii.
„Deşi, din punct de vedere tehnic, UiPath poate demara un IPO nu cred că vor face acest lucru. Au deja fonduri importante pe care le-au strâns, un miliard de dolari, şi nu trebuie să îşi lege mâinile la spate pe piaţa de capital”, susţine Kathy Gao, analist la BloombergNEF. Potrivit acesteia singura companie de automatizare care a demarat un IPO este Blue Prism, care a vrut să emită acţiuni suplimentare pentru a-şi acoperi pierderile operaţionale anul trecut dar a avut dificultăţi în a obţine aprobarea acţionarilor.
UiPath a dezvoltat prima dată un web browser destinat consumatorilor dar, potrivit co-fondatorului Daniel Dines, a renunţat după ce şi-a dat seama că tehnologia sa poate fi folosită ca un ajutor robotic pentru multe sarcini repetitive (Robotic Process Automation-RPA n.r.).
UiPath, care în 2018 a devenit primul unicorn din România, concurează cu alţi furnizori de software precum Blue Prism Group Plc, Kofax şi Automation Anywhere Inc. Daniel Dines a exclus posibilitatea ca UiPath să facă achiziţii în viitorul apropiat şi nici nu a oferit detalii financiare cu privire la posibilul IPO.
„Vedem că există o concurenţă crescută, chiar şi Microsoft a spus că vor veni cu o soluţie de tip RPA. Aceasta este o veste bună pentru industrie”, a apreciat Daniel Dines. Potrivit acestuia, un domeniu cheie care trebuie urmărit este utilizarea UiPath pentru a ajuta spitalele să lupte cu epidemia de coronavirus pentru a evita blocajele şi a urgenta diagnosticele. „RPA a devenit un sector important şi multe companii au planuri să o implementeze”, a spus Dines.