Ulei de nucă presat la rece românesc, premiat la Bruxelles

Uleiul de nucă presat la rece 'Luna Solai' al producătorului Taf Presoil SRL din judeţul Cluj a fost medaliat de Institutul Internaţional de Gust şi Calitate de la Bruxelles (ITQI) cu distincţia 'Superior Taste Award', alături de alte 10 produse alimentare româneşti, dintr-un total de peste 1.300 de produse participante în competiţie. 
Economica.net - Dum, 05 iun. 2016, 09:27
Ulei de nucă presat la rece românesc, premiat la Bruxelles
Potrivit unui comunicat al producătorului remis AGERPRES, la ediţia din 2016, România a fost reprezentată de 11 produse, toate premiate cu 2 sau 3 stele de Aur din maximum 3, respectiv Luna Solai cu uleiul de nucă obţinut prin presare la rece cu 2 stele, Puiul Fericit de la Agricola cu 2 stele, AUR’A de la Natural Gold Water cu 3 stele, Bergenbier ALE cu 2 stele, Pâinea lui Manole cu 2 stele, Wembley Dry Gin cu 3 stele, pateul de păstrav afumat Trutta Dux cu 2 stele, Salamul de Sibiu Agricola cu 2 stele, Elixir – ulei de rapiţă presat la rece şi ulei de soia de prima presă de la Dachim cu 2 stele fiecare. 

În acest an au participat la această competiţie peste 1.360 de produse de pe toate continentele. 

Premiul – Superior Taste Award – este o recunoaştere internaţională unică care se bazează pe testarea în orb (fără a se cunoaşte identitatea produsului – denumire, producător, etichetă etc), efectuată de către bucătari şi somelieri, experţi în gust şi calitate, cu stele Michelin şi leaderi de opinie din 15 state. 

În cadrul testelor, degustătorii sunt rugaţi să evalueze produsele ca şi cum acestea ar fi în bucătaria lor, nu în conformitate cu standardele restaurantelor. Fiecare produs evaluat este analizat în forma unui raport de analiză senzorială pe baza unor criterii, cum ar fi mirosul, gust, impact vizual, textură, etc.. Toate acestea sunt luate în considerare de către fiecare membru al juriului. 

„Este o mare bucurie pentru noi să primim o confirmare internaţională din partea specialiştilor, pentru ceea ce noi ştiam deja şi ceea ce şi voi ne-aţi confirmat până acum, respectiv că Luna Solai este un brand de calitate superioară. Recunoaşterea este cu atât mai importantă şi emoţionantă pentru noi cu cât ‘Luna Solai’ a luat naştere şi continuă să se dezvolte într-un cadru de familie în care pasiunea, respectul faţă de produs şi consumator sunt cele mai importante. Calitatea produselor noastre este în întregime meritul părinţilor mei. Experienţa lor, munca lor, dedicarea lor se regăseşte în fiecare sticlă de ulei presat la rece pe care noi o producem”, a declarat pentru AGERPRES Felicia Tulai, brand managerul societăţii. 

Societatea mai are în palmares o distincţie ‘Superior Taste Award’, obţinută în 2015 de la acelaşi institut de prestigiu pentru produsul ‘Luna Solai’ – ulei din seminţe de dovleac presat la rece, care a fost premiat cu 2 stele din maximum de 3. 

Pe lângă vânzările tradiţionale prin intermediul magazinelor cu profil naturist partenere, băcăniilor sau târgurile de profil din ţară şi străinătate, societatea mai are un magazin online ‘Luna Solai’. Totodată, există planuri de investiţii într-o nouă linie de producţie care să ofere posibilitatea creşterii cantităţii de ulei presat la rece. 

Potrivit producătorului, sub brandul ‘Luna Solai’ se reuneşte o colecţie premium de uleiuri presate la rece, ce îmbină gust şi sănătate, într-o forma modernă, dar bazată pe experienţă şi tradiţie în procesarea la rece a seminţelor. Povestea a început, în 1998, în gospodăria familiei Tulai, într-un sat din câmpia Transilvaniei, Luna, nume de la care se inspira brandul produsului, unde tradiţia şi experienţa agricultorilor în procesarea seminţelor de floarea soarelui sunt la ele acasă. În 2012 s-a născut ‘Luna Solai’, iar în prezent gama de produse este formată din uleiurile obţinute prin presare la rece de floarea soarelui, de dovleac, de in, de cânepă, de nucă şi de rapiţă, dar şi varianta aromatizată cu cimbru, busuioc şi ardei iute, piper şi cimbru. 

Printre produsele tradiţionale româneşti ‘abonate’ la ‘Superior Taste Award’ au fost în anii trecuţi Magiunul din prune Topoloveni şi dulceţurile din fructe din gama Topoloveana ale producătorului Sonimpex Topoloveni

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanţelor a împrumutat marţi 500 de milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor a împrumutat marţi 500 de milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, marţi, 500 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a......
Deficit bugetar de 6,19% din PIB la 10 luni. Suma totală depășit 100 de miliarde de lei
Deficit bugetar de 6,19% din PIB la 10 luni. Suma totală depășit 100 de miliarde de lei
Deficitul bugetar a depășit 100 de miliarde de lei și a urcat la 6,19% din Produsul Intern Brut (PIB), după primele ...
Soldul creditelor ipotecare a crescut de patru ori în ultimii 16 ani. Ponderea acestora în PIB în  este estimată la 6,7% comparativ cu media europeană de 40%
Soldul creditelor ipotecare a crescut de patru ori în ultimii 16 ani. Ponderea acestora în PIB în este estimată la 6,7% ...
În 16 ani, soldul creditelor ipotecare a crescut de la 5,7 miliarde de euro la 21,7 miliarde de euro. 88% dintre creditele ...
Rusia: Ucraina este un stat eşuat, iar Republica Moldova merge pe aceeaşi cale
Rusia: Ucraina este un stat eşuat, iar Republica Moldova merge pe aceeaşi cale
Ucraina, "un stat eşuat", s-a lăsat sedusă de integrarea europeană şi a devenit principala unealtă a SUA împotriva ...