Îngustă, fără asfalt, cu gropi apă până la gleznă. La prima vedere ai putea spune că este vorba de o uliţă de sat. Însă suntem pe strada Bobâlna, din sectorul 5 al Capitalei. Fie că e iarnă sau vară, accesul pe această stradă este mereu dificil. Deşi este conectată la utilităţi, primăria nu a asfaltat nici acum strada.
„Strada este foarte mizerabilă, foarte prafuită vara, iarna nu putem sa mergem. Ce să vă mai spunem, e jale, e strada cea mai urâtă din tot cartierul”, se plâng oamenii.
Ei se simt neglijaţi de primar şi spun că nu există niciun motiv pentru care această stradă să nu fie asfaltată.
„Strada are utilităţi, să nu caute motiv că nu are gaz sau apă. Are de toate, de douăzeci şi ceva de ani”, susţine unul dintre cei care locuiesc aici.
În aceeaşi stare sunt alte câteva sute de străzi din Capitală. Primarul general Sorin Oprescu promite că toate aceste străzi vor avea până în 2016 apă, canalizare si asfalt.