Trei băieţi au fost transportaţi cu elicopterul la un spital din apropiere, iar un alt copil a fost transportat cu o ambulanţă, a spus guvernatorul Narongsak Osottanakorn, care este şi şeful celulei de criză ce coordonează misiunea de salvare.
Jurnaliştii thailandezi au început să aplaude de bucurie atunci când guvernatorul a anunţat că cei patru copii au fost evacuaţi cu succes din acea peşteră în care au rămas blocaţi timp de aproape 16 zile.
Ceilalţi nouă tineri – opt elevi şi antrenorul lor de fotbal – au rămas pe o stâncă, în interiorul unei cavităţi aflate la o distanţă de patru kilometri în raport cu intrarea în peşteră, a adăugat guvernatorul thailandez, contrazicând astfel un raport oficial iniţial, potrivit căruia şase copii au fost salvaţi.
„Astăzi, am reuşit să salvăm şi să trimitem patru copii la spitalul Chiang Rai Prachanukrua. Am trimis acolo patru copii şi toţi erau sănătoşi”, a precizat Narongsak Osottanakorn.
Reprezentanţii echipajelor de intervenţie au anunţat într-o scurtă conferinţă de presă, organizată duminică seară, că vor avea nevoie de o pauză de 10-20 de ore înainte de a demara următoarea misiune de salvare.