Ultima oră

Guvernul va adopta miercuri ordonanța de urgență prin care este majorat stimulentul pentru inserție

Guvernul urmează aprobe miercuri, printr-o ordonanţă de urgenţă, modificarea şi completarea OUG 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, în sensul majorării stimulentului de inserţie „în situaţia în care persoana îndreptăţită să beneficieze de concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului realizează venituri supuse impozitului, diferenţiat în funcţie de vârsta copilului”.

Guvernul va adopta miercuri ordonanța de urgență prin care este majorat stimulentul pentru inserție
Companiile auto americane cer ajutor statului pentru rezolvarea crizei de semiconductori

Companiile auto americane cer ajutor statului pentru rezolvarea crizei de semiconductori

Danemarca a introdus

Danemarca a introdus „paşaportul corona”. Țara s-ar putea redeschide complet pe 21 mai

Statele Unite își vor reveni mult mai rapid după pandemie față de Uniunea Europeană - analiză AFP

Statele Unite își vor reveni mult mai rapid după pandemie față de Uniunea Europeană – analiză AFP

Creșteri impresionante ale piețelor auto vest-europene

Creșteri impresionante ale piețelor auto vest-europene

Credit Suisse își va reduce dividendele și va înlocui doi directori în urma prăbușirii fondului american Archegos

Credit Suisse își va reduce dividendele și va înlocui doi directori în urma prăbușirii fondului american Archegos

FMI susține impunerea unui impozit minim la nivel global pe profitul companiilor

FMI susține impunerea unui impozit minim la nivel global pe profitul companiilor

Mercedes-Benz România a deschis un nou Centru de Logistică în Dragomirești-Vale

Mercedes-Benz România a deschis un nou Centru de Logistică în Dragomirești-Vale

Autostrada Lugoj-Deva: Termen nou de depunere a candidaturilor la mega-licitația pentru

Autostrada Lugoj-Deva: Termen nou de depunere a candidaturilor la mega-licitația pentru „tunelurile urșilor”

Informațiile personale ale peste jumătate de miliard de utilizatori Facebook au fost postate pe pagini de hacking

Informațiile personale ale peste jumătate de miliard de utilizatori Facebook au fost postate pe pagini de hacking

Uber se extinde în Pitești

Uber se extinde în Pitești

Groupama a înregistrat în 2020 o creștere de 30% pe segmentul asigurărilor de viață

Groupama a înregistrat în 2020 o creștere de 30% pe segmentul asigurărilor de viață

Valeriu Gheorghiţă: 28% dintre persoanele programate la vaccinare cu serul AstraZeneca au anulat imunizarea

Valeriu Gheorghiţă: 28% dintre persoanele programate la vaccinare cu serul AstraZeneca au anulat imunizarea

FMI şi-a îmbunătăţit semnificativ estimarea pentru România: PIB va creşte cu 6% în 2021

FMI şi-a îmbunătăţit semnificativ estimarea pentru România: PIB va creşte cu 6% în 2021

Mâncare nouă pentru parlamentarii români - Restaurantul de la nivelul S2 al Casei Poporului urmează să fie externalizat

Mâncare nouă pentru parlamentarii români – Restaurantul de la nivelul S2 al Casei Poporului urmează să fie externalizat

„Marea relaxare” – Soluţiile pentru redeschiderea sectorului HoReCa după 1 iunie de la premierul Cîţu

City Insurance, cel mai mare asigurător din România, s-a vândut unei firme legate de Biserica Ortodoxă a Greciei

City Insurance, cel mai mare asigurător din România, s-a vândut unei firme legate de Biserica Ortodoxă a Greciei

OMS nu susţine paşapoartele de vaccinare în acest moment - purtătoare de cuvânt

OMS nu susţine paşapoartele de vaccinare în acest moment – purtătoare de cuvânt

Barna: Obiectivul este să mai relaxăm din restricţii, dacă se poate din luna iunie

Barna: Obiectivul este să mai relaxăm din restricţii, dacă se poate din luna iunie

Scandalul vaccinului Astra Zeneca - Gheorghiţă spune că nu se aşteaptă la o suspendare, după anunţul EMA că există o legătură între tromboze și vaccinul britanic

Scandalul vaccinului Astra Zeneca – Gheorghiţă spune că nu se aşteaptă la o suspendare, după anunţul EMA că există o legătură între tromboze și vaccinul britanic

Gheorghiţă: Au fost operaţionalizate 12 cabinete de vaccinare cu Moderna. Din 13 aprilie - încă 144 de cabinete pentru Pfizer

Gheorghiţă: Au fost operaţionalizate 12 cabinete de vaccinare cu Moderna. Din 13 aprilie – încă 144 de cabinete pentru Pfizer

Autostrada Transilvania: CNAIR estimează că lotul Chețani - Câmpia Turzii va avea constructor nou la finele lui septembrie

Autostrada Transilvania: CNAIR estimează că lotul Chețani – Câmpia Turzii va avea constructor nou la finele lui septembrie

Nicuşor Dan, despre furnizarea deficitară a apei calde în Sectorul 2: A fost o avarie repetată la CET Sud

Nicuşor Dan, despre furnizarea deficitară a apei calde în Sectorul 2: A fost o avarie repetată la CET Sud

Saint-Gobain investește 45 de milioane de euro într-o nouă linie de producție a plăcilor de gips-carton în România

Saint-Gobain investește 45 de milioane de euro într-o nouă linie de producție a plăcilor de gips-carton în România

Un reprezentant al EMA confirmă o legătură între vaccinul AstraZeneca şi cazurile de tromboză

Un reprezentant al EMA confirmă o legătură între vaccinul AstraZeneca şi cazurile de tromboză

Bolt lansează serviciile de ride-hailing în Piteşti şi Craiova, ajungând astfel în 10 oraşe din România

Bolt lansează serviciile de ride-hailing în Piteşti şi Craiova, ajungând astfel în 10 oraşe din România

Cîţu: Vaccinarea şi respectarea măsurilor sanitare - soluţiile sigure pentru redeschiderea sectorului HoReCa după 1 iunie

Cîţu: Vaccinarea şi respectarea măsurilor sanitare – soluţiile sigure pentru redeschiderea sectorului HoReCa după 1 iunie

Paşaportul Coronavirus - Patroni hoteluri: Nu va exista o limitare a deplasărilor interne din România pe baza certificatului verde digital

Paşaportul Coronavirus – Patroni hoteluri: Nu va exista o limitare a deplasărilor interne din România pe baza certificatului verde digital

Enel şi Iberdrola sunt cele mai avansate companii europene în procesul de tranziţie energetică

Enel şi Iberdrola sunt cele mai avansate companii europene în procesul de tranziţie energetică

Patronate: Operatorii din HoReCa îşi vor asuma costul testării rapide a clienţilor

Patronate: Operatorii din HoReCa îşi vor asuma costul testării rapide a clienţilor

Compania de străzi înființată de Firea a intrat în insolvență cu patrimoniu uriaș. Firma fondată de Șerban Nicolae și condusă de soția lui Sorin Blejnar, administrator. Directorii rămân pe posturi

Compania de străzi înființată de Firea a intrat în insolvență cu patrimoniu uriaș. Firma fondată de Șerban Nicolae și condusă de soția lui Sorin Blejnar, administrator. Directorii rămân pe posturi

Lege promulgată de Iohannis: Zilele libere la suspendarea sau limitarea cursurilor şcolare, acordate şi în cazul familiilor monoparentale

Lege promulgată de Iohannis: Zilele libere la suspendarea sau limitarea cursurilor şcolare, acordate şi în cazul familiilor monoparentale

Noile buletine electronice - Ce vor conţine şi ce vei putea face cu ele

Noile buletine electronice – Ce vor conţine şi ce vei putea face cu ele

Toate cele 92 de probe de la pacienţi cu boala Covid-19, analizate de MedLife, conţin tulpina britanică - studiu

Toate cele 92 de probe de la pacienţi cu boala Covid-19, analizate de MedLife, conţin tulpina britanică – studiu

La finalul lui mai, firmele ar putea fi obligate să depună o nouă declarație la Registrul Comerțului. Revine declarația de beneficiar real

La finalul lui mai, firmele ar putea fi obligate să depună o nouă declarație la Registrul Comerțului. Revine declarația de beneficiar real

Optimizarea spaţiului în locuință. La ce trebuie să fii atent când cumperi un apartament şi cum poți folosi toate spațiile dificile

Optimizarea spaţiului în locuință. La ce trebuie să fii atent când cumperi un apartament şi cum poți folosi toate spațiile dificile

MCV România - Franţa consideră prematură ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru România şi Bulgaria

MCV România – Franţa consideră prematură ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru România şi Bulgaria

Vaccinuri anti-Coronavirus: Delpharm începe producţia în Franţa în colaborare cu Pfizer-BioNTech. Alte trei sunt aproape gata - Sanofi-Johnson & Johnson, Recipharm-Moderna, Fareva-CureVac

Vaccinuri anti-Coronavirus: Delpharm începe producţia în Franţa în colaborare cu Pfizer-BioNTech. Alte trei sunt aproape gata – Sanofi-Johnson & Johnson, Recipharm-Moderna, Fareva-CureVac

Ce spune E.On despre îndemnul primarului din Vaslui care a solicitat locuitorilor să încheie noi contracte de electricitate cu E.On

Ce spune E.On despre îndemnul primarului din Vaslui care a solicitat locuitorilor să încheie noi contracte de electricitate cu E.On

Air France a obţinut acordul Comisiei Europene pentru o recapitalizare în valoare de patru miliarde de euro

Air France a obţinut acordul Comisiei Europene pentru o recapitalizare în valoare de patru miliarde de euro