Ultima oră

Putin sprijină extremă dreapta pentru a diviza Europa – vicepreşedinte CE

Vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans a afirmat joi la Madrid că preşedintele rus, Vladimir Putin, sprijină extremă dreapta şi a primit-o pe şefa Frontului Naţional (FN) din Franţa, Marine Le Pen, cu scopul de a diviza Europa pentru a o slăbi, relatează AFP.

Putin sprijină extremă dreapta pentru a diviza Europa - vicepreşedinte CE
Profitul Huawei a stagnat în 2016 chiar dacă vânzările au crescut cu peste 30%

Elevii află astăzi rezultatele la simulările examenelor naţionale

Comisia de la Veneţia: Judecătorii pot fi traşi la răspundere pentru decizii dacă eroarea e intenţionată

Primul plan de negocieri al UE pentru Brexit

Piaţa românească de smartphone-uri va creşte la peste 4,5 milioane de unităţi în 2017 - Samsung România

Piaţa românească de smartphone-uri va creşte la peste 4,5 milioane de unităţi în 2017 – Samsung România

Ce se întâmplă cu leul în această săptămână - curs valutar interbancar 31.03.2017

Ce se întâmplă cu leul în această săptămână – curs valutar interbancar 31.03.2017

ANCOM a bugetat pentru 2017 investiţii de 40 de milioane de euro. Ce proiecte va finanţa autoritatea

Metrorex explică de ce trebuie să închidă 9 staţii la vară: pentru siguranţa călătorilor şi respectarea recomandărilor ISU

Cel mai mic oraş din România a atras peste 5.000 de turişti străini. Topul staţiunilor balneo unde s-au dus străinii

Ideea de afacere a patronului farmaciilor Dona: A investit în agricultură, arendarea terenului îi aduce mai mult decât dobânda de la bancă

Grindeanu: Ministrul Justiţiei m-a asigurat că nu a discutat cu ambasadorul SUA despre evaluarea şefilor MP şi DNA

Grindeanu: Ministerul Muncii este aproape de linia de final pentru a prezenta proiectul Legii salarizării unitare

Băncile din Europa Centrală şi de Est le vor eclipsa pe rivalele lor din Occident - Reuters

Băncile din Europa Centrală şi de Est le vor eclipsa pe rivalele lor din Occident – Reuters

Sprijin de aproape 350 milioane de lei pentru achiziţionarea motorinei, acordat agricultorilor

Grindeanu: Evaluarea Ministerului Public e făcută de cel care trebuia să o facă, nu de premier sau de preşedinţii Camerelor

Deşi România a avut creştere economică în ultimii ani, câştigurile au ajuns la cei mai bogaţi 1% dintre cetăţeni - studiu

Deşi România a avut creştere economică în ultimii ani, câştigurile au ajuns la cei mai bogaţi 1% dintre cetăţeni – studiu

Guvernul a aprobat programele naţionale de sănătate pentru 2017-2018

Programul 'Euro 200', prin care elevii şi studenţii primesc fonduri pentru achiziţia de calculatoare va continua şi în acest an

Programul ‘Euro 200’, prin care elevii şi studenţii primesc fonduri pentru achiziţia de calculatoare va continua şi în acest an

Guvernul a aprobat obiectivele de investiţii pentru opt programe de dotare pentru Armată în valoare de peste 100 milioane de euro

Ministerul Consultării Publice lansează, vineri, proiectul

Ministerul Consultării Publice lansează, vineri, proiectul „Guvernare transparentă, deschisă şi participativă”

Companiile de stat şi regiile autonome vor putea vărsa la bugetul de stat sau local profiturile realizate

Guvernul a aprobat un Plan de măsuri pentru 2017 privind debirocratizarea

Guvernul a aprobat o formulă de calcul a veniturilor suplimentare din sectorul gazelor naturale, ca urmare a dereglementării

Grindeanu: Guvernul emite puncte de vedere la proiecte după o analiză a ministerelor, indiferent de culoarea politică a iniţiatorilor

Guvernul are termen până pe 25 aprilie să trimită la Comisia Europeană un document care să ateste că se va încadra în deficitul de 3%

Guvern: Nivelul de salarizare a personalului medical rămâne şi după 1 martie la nivelul lunii februarie

Guvernul a aprobat măsuri de sprijin pentru producţia de energie regenerabilă. Certificatele verzi vor fi valabile până în 2032

Ştefan: Veniturile la buget colectate până în prezent, mai mari decât cele obţinute în trimestrul I 2016

Grindeanu: Excedent pe primele două luni, la finalul trimestrului I lucrurile vor arăta mai bine ca în 2016

Administraţia locală se va putea împrumuta din Trezorerie pentru cofinanţare în limita a 500 de milioane de lei

ANAF a lansat în dezbatere publică Registrul naţional de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale

Petrescu, despre Legea prevenției: Contravenientul va beneficia de prevenție o singură dată în termen de trei ani de la avertisment

The Guardian despre Brexit: Nu se poate vorbi de un divorţ atunci când termenii nu sunt negociabili

Reprezentanţii Airbus au discutat cu ministrul Economiei despre acordul pentru realizarea elicopterului H215M la Ghimbav

Ministerul pentru Mediul de Afaceri a lansat în dezbatere publică Legea prevenţiei

ANRE: Gazele se scumpesc în medie pentru populaţie cu 2%, de la 1 aprilie

Firmele care încadrează stagiari şi ucenici ar urma să primească de la stat salariul minim destinat acestora

Italia, Spania şi Franţa, cele mai căutate destinaţii externe de Paşte. Căutările de zboruri pe rute interne au crescut de aproape opt ori

Ritmul de creştere al economiei americane a încetinit la finele lui 2016