Ultimul drive-test cu Dacia Sandero Stepway – prima generaţie
Astfel, pentru că modelul Stepway nu a fost primit de piața din România la adevărata sa valoare, AutoReport.ro își ia la revedere de la acest model printr-un test de final de generație. Modelul testat de noi reprezintă faceliftul primei generații.
Sandero Stepway, deși este prezent pe o mare parte din piețele auto mondiale, în România nu a fost destul de popular.
Se pare că românii nu au înțeles acest concept de crossover provenit dintr-un model obișnuit (segment inventat de Audi cu al său Allroad). De aici și popularitatea sa scăzută în rândul celor care cumpără Dacia. Stepway reprezintă o nișă cu potențial în România.
Este o mașină compactă, de oraș, dar care poate, la nevoie traversa și drumuri mai accidentate și urca diferite obstacole de genul bordurilor mai înalte cu ușurință.
Modelul de test este echipat cu deja celebrul 1,5 dCi de 90 CP, cuplat la o transmise manuală în cinci trepte, combinație ce încă poate fi întânită pe gama Dacia. Am mai spus-o și cu ocazia altor teste, pe acest motor de la Renault se simte nevoia cutiei cu 6 trepte. Motorul diesel a devenit Euro 5, reducându-se astfel taxa de înmatriculare care trebuie plătită. Un lucru este impresionant la acest model, un consum de 6 litri la 100 km, consum pe care l-am înregistrat pe parcursul testului realizat de Autoreport.ro.
Comportamentul la drum este unul decent, Sandero face parte din clasa B și nu trebuie să fie condusă într-un stil foarte sportiv. Dincolo de 3.000 de turații
motorul devine zgomotos, iar la viteze de autostradă vântul se aude destul de vine în interior.
De asemenea, în viraje ruliul se simte din cauză că centrul de greutate este mai ridicat la Stepway decât la versiunea normală a Sadero. Suspensia absoarbe
destul de bine gropile fiind confortabilă pentru acest segment.
Sandero Stepway facelift nu aduce nicio schimbare la exterior față de versiunea anterioară. Este identic cu primul Stepway. Modelul de test avea câteva tușe
stilistice cum ar fi partea centrală a bordului roșie și centurile de siguranță de aceeași culoare.
Aceeași culoare a fost pusă pe mânerele portierelor și pe spița inferioară a volanului. Sistemul audio este nou și se aude decent, are conectivitate USB, si
Bluetooth. Interiorul este plin de logouri Stepway, care dau mașinii un look mai tineresc. În ceea ce privește siguranța avem ABS și două airbaguri, ESP-ul
fiind disponibil opțional. Prețul modelului testat se situează undeva la valoarea de 12.000 euro cu TVA.