Ultimul termen în dosarul lui Miron Mitrea – ÎCCJ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca vineri ultimul termen în dosarul în care Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită referitor la renovarea casei mamei sale din localitatea Voluntari.
Economica.net - vin, 13 feb. 2015, 04:23
Ultimul termen în dosarul lui Miron Mitrea - ÎCCJ

Instanţa supremă a stabilit pe 20 ianuarie că ultimul termen al procesului va fi pe 13 februarie, când vor avea loc pledoariile finale, scrie Agerpres.

Pe 15 octombrie 2014, Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, judecătorii dispunând şi confiscarea sumei de 169.000 lei.

În acelaşi dosar, fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii, Irina Jianu, a fost condamnată la cinci luni închisoare. Cei doi au declarat apel.

Potrivit DNA, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927.420 de lei în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector-şef adjunct şi inspector-şef al ISC.

DNA susţine că această sumă reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare efectuate cu titlu gratuit şi în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău, SC Durimpuls SRL Bacău şi SC Regal Glass SRL Bacău la un imobil din judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea.

Deputatul PSD Miron Mitrea şi-a depus la începutul lunii februarie demisia din Parlament.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...