UMB, desemnat câștigător pentru finalizarea lucrărilor la Centura de Sud a Timișoarei
Cu o valoare de 383,84 milioane de lei, fără TVA, lucrările trebuie finalizate în 12 luni de la emiterea Ordinului de Începere (după semnarea contractului), a precizat șeful CNAIR.
„Dacă nu vor fi depuse contestații, vom putea începe procedurile pentru semnarea acestui #contract (finanțat prin #FonduriEuropeneNerambursabile) după expirarea termenului legal de 10 zile”, a mai spus Pistol.
Acesta a subliniat că este un pas important pentru construcția celor 26 de km ai Variantei Ocolitoare Timișoara Sud, care la momentul rezilierii contractului anterior (cu firma italiană Tirenna Scavi) înregistra un progres fizic de 58,26% (decembrie 2022).
Amintim că pentru acest contract au fost depuse în aprilie cinci oferte:
1. Automagistral-Pivden (Ucraina);
2. Asocierea Duna Group International Kft (lider de asociere) – Duna Construcții RO SRL (Ungaria – România);
3. Asocierea Maxagro Center SRL (lider de asociere) – Drumuri și Poduri Banat SRL – OPR Asfalt SRL – Obras Publicas Y Regadios SA – Dimex-2000 Company SRL (România – Spania);
4. Asocierea SA&PE Construct SRL (lider de asociere) – Tehnostrade SRL – Spedition UMB (România);
5. Asocierea Super Construct SRL (lider de asociere) – Bauerhof Agrobanat SRL – Rostdorstroy SRL (România – Ucraina).