Umbrărescu, regele autostrăzilor în România: are în execuție 400 km de șosea de mare viteză, contracte de peste 4 miliarde de euro
Anul acesta, grupul UMB a fost desemnat câștigător până în prezent pe nouă din cele 13 loturi de la Ploiești la Pașcani din Autostrada Moldovei (A7), finanțată prin PNRR. Conform surselor Asociației Pro Infrastructură (API), grupul controlat de Dorinel Umbrărescu ar urma să fie desemnat câștigător și pe ultimul lot din tronsonul Bacău – Pașcani.
În total, adjudecarea celor 10 loturi de la Buzău la Pașcani din Autostrada Moldovei (A7) ar însemna pentru constructorul român contracte în valoare de peste 15 miliarde de lei.
Dintre cele 10 loturi, au fost semnate deocamdată contractele pentru cinci (2 din Buzău – Focșani și 3 din Focșani – Bacău). Rămâne de văzut dacă în final UMB se va alege cu toate cele 10 loturi.
Pe lângă loturile din A7, grupul UMB a mai câștigat anul acesta, împreună cu un asociat din Bosnia, contractul pentru secțiunea – lipsă Margina – Holdea din Autostrada Lugoj – Deva (A1).
Totodată, constructorul român mai are în derulare contracte pentru loturile 2 și 4 din Autostrada de Centură București Nord (A0 Nord), tronsoanele Nădășelu – Mihăiești – Zimbor și Zimbor – Poarta Sălajului din Autostrada Transilvania (A3), tronsoanele 3 și 4 ale Drumului Expres Craiova – Pitești și Drumul Expres Brăila – Galați.
În total, contracte de peste 23 de miliarde de lei pentru construirea a peste 400 de kilometri de autostradă și drum expres, cu termene de finalizare ce se întind până la finalul anului 2026, în cazul celui mai dificil lot ( tunelurile de pe Autostrada Lugoj – Deva).
Spre comparație, următorul clasat, constructorul italian WeBuild, are contracte semnate în valoare de peste șapte miliarde de lei, adică de trei ori mai puțin decât ar avea UMB.
Dominația covârșitoare a constructorului român în topul firmelor de profil reiese și dintr-un grafic realizat de Asociația Pro Infrastructură (API), publicat pe forumul PeUndeMerg.ro pe 16 decembrie, cu titltul: UMB și restul lumii. Cel mai probabil, graficul nu include loturile 2 și 3 din Autostrada Buzău – Focșani, unde UMB a fost reconfirmat câștigător, și cele trei loturi din Autostrada Bacău – Pașcani, pentru care nu au fost semnate încă contractele.