UMF Bucureşti ar putea avea un campus cu spaţii de studiu, cămine, restaurante şi spital
„Avem mai multe proiecte şi mai multe propuneri pentru asta. Eu mi-aş dori să avem un campus aşa cum le ştiu eu pe cele din Europa de Vest şi din America de Nord. Campusul nu poate fi decât în afara Bucureştiului. Numai acolo poţi să ai o suprafaţă foarte mare în care realmente să construieşti un orăşel universitar, în care să existe spaţii pentru învăţământ, cel puţin pentru anii preclinici care vor sta acolo, în care să existe aşa-numite cămine sau hoteluri studenţeşti, restaurante studenţeşti, un spital studenţesc, astfel încât totul să fie grupat. Pentru anii I-II, totul trebuie să fie concentrat într-un singur loc şi, evident, cu un sistem de funcţionare adus la zilele noastre”, a declarat Sinescu.
Pentru realizarea acestui campus, UMF „Carol Davila” are oferte din SUA, Canada, Europa de Vest şi Asia, posibilii investitori analizând, în prezent, locul unde ar putea fi amplasat campusul.
„Ei studiază împrejurimile Bucureştiului, dar foarte aproape de Capitală. Fără îndoială că trebuie adaptate şi infrastructura şi posibilităţile de comunicaţie, pentru că, dacă locuieşti undeva pe lângă Bucureşti şi până în oraş, la spital, faci două ore, nu am câştigat nimic. Fundeniul este pe listă, dar nu are spaţiu suficient pentru un campus universitar”, a mai spus rectorul.
Potrivit lui Sinescu, viitorul campus ar trebui să ocupe o suprafaţă de cel puţin 50 de hectare.
„Cred că ar trebui să aibă cel puţin 50 de hectare, aşa cum am văzut în diverse centre universitare din lume – şi în Africa de Sud, şi în America de Nord, şi în Europa de Vest…Peste tot, campusul este construit în limitele modernismului, ale funcţionalităţii şi ale unui confort cel puţin mediu pe care trebuie să-l aibă studenţii pentru a câştiga timpul pe care îl pierd acum de acasă până la cantină, de acasă până la facultate”, a mai spus rectorul UMF „Carol Davila”.
Ioanel Sinescu a precizat că există soluţii pentru ca investitorii într-un astfel de campus vor putea să-şi amortizeze cheltuielile.
„Sunt mai multe modalităţi şi mai multe propuneri. Unele dintre ele ar fi ca ei să aducă o parte din studenţii străini pe care noi să-i pregătim, iar taxa respectivă (de studii – n.r.) să ajungă la ei. Asta ar fi o posibilitate, dar toate trebuie agreate în Ministerul Educaţiei şi de către Guvern. Alta ar fi să contruiască şi un spital în campusul respectiv, în care asistenţa medicală să fie predominant privată, ca ei să-l managerieze, ceea ce nu ar fi rău deloc, pentru că ar impune nişte standarde foarte bune şi unde vor putea merge cu uşurinţă pacienţii, să spunem din România, care pleacă acum la Viena sau în altă parte, unde lasă sume mari de bani şi unde nu am deloc convingerea că de fiecare dată tratamentul obţinut este cel optime. Deci sunt mai multe modalităţi, iar ei (posibilii investitori – n.r.) au experienţă foarte mare în acest domeniu, pentru că România nu ar fi prima ţară în care ar construi un astfel de campus. Sunt destule societăţi în lume care au bani, au experienţă prealabilă, care au făcut asta şi nu au dat faliment, ci dimpotrivă: au ridicat universităţi, au ridicat sisteme de învăţământ, au creat facilităţi optime pentru comunităţi universitare mari”, a explicat academicianul Ionel Sinescu.
Potrivit rectorului UMF, posibilii investitori au început deja studii de fezabilitate pentru viitorul campus, în lunile următoare fiind aşteptate opiniile lor legate de proiect.
„Ei testează şi fac studiul de fezabilitate. Care este cea mai bună locaţie, care sunt facilităţile către Bucureşti, ce oferă ei, ce trebuie să ofere universitatea, respectiv Ministerul Educaţiei, Guvernul român…Noi, efectiv, n-am avea în momentul de faţă şi nu ştiu peste câţi ani am putea să avem, să spunem, două sau trei miliarde de euro pentru a construi un campus de această mărime. Vă imaginaţi că, în momentul în care l-am avea, capacitatea ar fi şi mai mare, ar veni şi mai mulţi studenţi străini undeva unde se face un învăţământ deloc diferit faţă de cel din Marea Britanie, să spunem, şi atunci şi faima noastră profesională ar fi şi mai mare. Ar exista şi atractivitate mai mare pentru studenţii din ţările vestice, pentru că, oricum, taxa ar fi probabil un pic mai mică aici faţă de cât este în Marea Britanie, iar rezultatul va fi o calitate a învăţământului similară lor”, a conchis rectorul Ionel Sinescu.