Un acord cu privire la restructurarea alianței Renault-Nissan ar putea fi anunțat la 1 februarie – sursă Reuters

Un acord între constructorul auto francez Renault SA şi partenerul japonez Nissan Motor Co. privind reformarea alianţei lor, care datează de peste două decenii, ar putea fi anunţat încă din 1 februarie, graţie progreselor înregistrate după mai multe luni de negocieri, a declarat joi pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 19 ian. 2023, 21:19
Un acord cu privire la restructurarea alianței Renault-Nissan ar putea fi anunțat la 1 februarie - sursă Reuters

Acordul prevede că Renault îşi va reduce participaţia pe care o deţine la Nissan până la 15%, astfel încât fiecare din cei doi parteneri să deţină câte 15% din acţiunile celuilalt.

Negocierile au început în luna octombrie, când directorul general de la Renault, Luca de Meo, s-a deplasat în Japonia pentru a se întâlni cu omologul de la Nissan, Makoto Uchida. Renault era interesat să convingă Nissan să investească în divizia sa specializată pe producţia de vehicule electrice, în timp ce Nissan dorea ca Renault să îşi reducă participaţia de 43% pe care o deţine la Nissan pentru a pune alianţa veche de 23 de ani pe picior de egalitate.

Un aspect sensibil în cadrul negocierilor a fost dorinţa Nissan de a-şi proteja proprietatea intelectuală, inclusiv tehnologiile sale în domeniile automobilelor electrice, hibride şi conducere autonomă, pe care le consideră cruciale în competitivitatea sa în viitor, au dezvăluit sursele din apropierea discuţiilor.

Potrivit Reuters, Renault a venit cu propuneri care să răspundă la îngrijorările Nissan, propuneri care au fost aprobate de boardul Nissan la o reuniune care a avut loc luni.

Potenţialul acord ar urma să fie analizat din nou de consiliul de coordonare a alianţei, care se va reuni în Japonia, pe data de 26 ianuarie, unde ar putea fi prezent şi preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard precum şi directorul general Luca de Meo.

Ulterior acordul va trebui să fie aprobat de consiliile de administraţie ale celor două companii, cu prilejul unor reuniuni care nu au fost încă programate. Dacă ambele board-uri vor fi de acord, un anunţ oficial ar putea veni după ce Luca de Meo va face primele sale declaraţii în calitate de preşedinte al Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), la un eveniment organizat la Bruxelles, în data de 31 ianuarie, au adăugat sursele.

Chiar dacă este posibil ca acest calendar să sufere modificări, totuşi ambele companii ar prefera un anunţ oficial înainte de publicarea rezultatelor lor anuale, care în cazul Nissan sunt programate pe 9 februarie iar la Renault pe 16 februarie.

Renault Group este prezent în peste 130 de ţări şi are peste 170.000 de salariaţi, Grupul a vândut 2,9 milioane de vehicule în 2020.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării: Bugetul MApN este o obligaţie pe care o avem faţă de partenerii NATO
Ministrul Apărării: Bugetul MApN este o obligaţie pe care o avem faţă de partenerii NATO
Bugetul Ministerului Apărării Naţionale este unul agreat cu partenerii NATO şi cel mai important, în acest moment, este să păstrăm mersul programelor de înzestrare a Armatei şi să......
Fermierii români se revoltă: Propunerea Comisiei Europene privind Politica Agricolă Comună este o palmă dată peste faţa sectorului
Fermierii români se revoltă: Propunerea Comisiei Europene privind Politica Agricolă Comună este o palmă dată peste ...
Propunerea Comisiei Europene (CE) privind politica agricolă comună (PAC) pentru perioada 2028-2034 nu este decât "o palmă ...
Azerbaidjanul vrea să dea Rusia în judecată pentru doborârea unui avion de pasageri, anul trecut. Putin nu recunoaște că rușii au doborât avionul
Azerbaidjanul vrea să dea Rusia în judecată pentru doborârea unui avion de pasageri, anul trecut. Putin nu recunoaște ...
Azerbaidjanul vrea să dea în judecată Rusia la tribunalele internaţionale pentru catastrofa în care a fost implicat ...
Bolojan, de Ziua Aviației: Modernizarea flotei, dezvoltarea infrastructurii aeriene şi păstrarea personalului calificat sunt prioritățile Guvernului
Bolojan, de Ziua Aviației: Modernizarea flotei, dezvoltarea infrastructurii aeriene şi păstrarea personalului calificat ...
Aviaţia este o forţă esenţială în securitatea şi capacitatea de reacţie a ţării, care susţine apărarea naţională ...