Un acţionar Apple a intrebat CEO-ul dacă vrea să cumpere Grecia
„Ne-am gândit la multe lucruri, nu şi la asta”, a răspuns Cook.
Aflată în al cincilea an consecutiv de recesiune şi în al treilea an de criză a datoriilor de stat, Grecia a obţinut la începutul acestei săptămâni avizul miniştrilor Finanţelor din zona euro pentru cel de-al doilea pachet de finanţare externă, de 130 miliarde euro, acordat de guvernele din uniunea monetară şi de FMI pentru evitarea falimentului statului elen.
Apple a acumulat lichidităţi record de aproape 100 miliarde de dolari şi nu a hotărât încă ce va face cu fondurile. Acţionarii cer distribuirea de dividende sau răscumpărarea de acţiuni.
Valoarea acţiunilor Apple a depăşit în acest an pentru prima dată pragul de 500 de dolari, iar capitalizarea companiei a urcat peste 400 miliarde de dolari, cu peste 100 miliarde de dolari mai mult decât PIB-ul Greciei.
Grecia a avut în 2010 un Produs Intern Brut de 227,3 miliarde euro, care a scăzut anul trecut cu 7%, potrivit estimărilor Eurostat.