Un acţionar FP propune în AGA înfiinţarea unei asociaţii care să o hărţuiască pe Sfîrăială
Potrivit unor surse prezente la AGA, Mark Mobius, preşedinte executiv al Templeton Emerging Markets Group, a recomandat ulterior acţionarilor din sală să se gândească la „ce se întâmplă”.
„Orice ar face acţionarii ar fi de ajutor”, a spus Mobius.
Tot în cadrul şedinţei, reprezentanţii FP au spus că Fondul are de recuperat cheltuieli de judecată de circa 20.000 euro de la Sfîrăială, cu precizarea că încă nu au realizat un calcul final al acestor cheltuieli.
Avocatul Ioana Sfîrăială a contestat, începând din octombrie 2010, majoritatea deciziilor AGA, motivând că Franklin Templeton nu avea dreptul să convoace AGA deoarece nu este administratorul Fondului. Ea a contestat în octombrie 2010 în instanţă o parte din decizia AGA prin care Franklin Templeton a fost numit administrator, invocând că proiectul de modificare a actului constitutiv al societăţii nu a fost publicat în termenul legal, cu 30 de zile înainte de AGA.
Sfîrăială chiar a obţinut la Tribunalul Bucureşti (în decembrie 2011) şi, respectiv, la Curtea de Apel Bucureşti (în octombrie 2012) anularea unei hotărâri AGA a Fondului din septembrie 2010 prin care compania Franklin Templeton a fost numită administrator.
Ulterior deciziei Curţii de Apel, Franklin Templeton a anunţat că va continua să administreze Fondului Proprietatea, în conformitate cu statutul actual, având în vedere că versiunea la care face referire decizia instanţei nu este cea în vigoare în prezent.
În cel mai recent proces, Curtea de Apel Bucureşti a admis miercuri recursul formulat de Sfîrăială într-un dosar în care Tribunalul îi respinse acesteia o cerere de anulare a deciziei AGA din noiembrie 2011 prin care a fost modificată modalitatea de calcul a drepturilor de vot la FP.
Cea mai importantă modificare de atunci a vizat trecerea la modalitatea de calul a drepturilor de vot pe principiul „o acţiune oferă un drept de vot”.
În AGA de vineri, reprezentanţii FP au precizat că Sfîrăială a pierdut la Tribunalul Bucureşti procesul pentru că nu a achitat taxa de timbru, iar în faţa Curţii de Apel a spus ca a achitat taxa, doar că nu a prezentat dovada la tribunal.
Astfel, Curtea a decis retrimiterea dosarului la Tribunal pentru rejudecare.
Fondul american de hedging Elliott Associates, cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea, a intervenit de asemenea în sprijinul acestuia în două procese deschise de Sfîrăială, prin care contestă numirea Franklin Templeton ca administrator.
Acţionarii Fondului au fost convocaţi vineri pentru a discuta prelungirea, până pe 30 iunie 2013, a împuternicirii acordate administratorului Franklin Templeton, în iunie 2012, pentru pregătirea listării secundare a Fondului la Varşovia, întrucât mandatul iniţial expiră la finele acestui an.
Pe ordinea de zi a şedinţei de vineri se află şi bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2013, precum şi reconfirmarea deciziilor AGA din septembrie 2010.