Un alt furnizor concurenţial de energie electrică intră în insolvenţă, ICCO Energ din Braşov

A doua insolvenţă din acest an în rândul furnizorilor concurenţiali de energie. Este vorba despre ICCO Energ, parte a grupului românesc de firme ICCO, a cărei insolvenţă a fost acceptată de Tribunalul Braşov pe 11 martie. Pe site-ul companiei apare că ar avea peste 300 de clienţi industriali.
Mihai Nicuţ - lun, 11 mart. 2019, 18:49
Un alt furnizor concurenţial de energie electrică intră în insolvenţă, ICCO Energ din Braşov

Insolvenţa a fost solicitată de şase creditori, patru dintre ei fiind chiar firme din grupul ICCO, şi două enităţi financiare, Banca Feroviară şi Unicredit Leasing, potrivit informaţiilor de pe portalul instanţelor de judecată.

Iată un extras din decizia Tribunalului Braşov.

“În baza art. 66 al. 7 din Legea nr. 85/2006, califică drept declaraţie de creanţă cererea formulată de creditoarea SC AD UTILAJ LOGISTIC SRL, în Dosarul nr. 977/62/2019, declaraţie care urmează a fi verificată de administratorul judiciar. În baza art. 66 al. 7 din Legea nr. 85/2006, califică drept declaraţie de creanţă cererea formulată de creditoarea UNICREDIT LEASING CORPORATIN IFN SA, în Dosarul nr. 986/62/2019, declaraţie care urmează a fi verificată de administratorul judiciar. În baza art. 66 al. 7 din Legea nr. 85/2006, califică drept declaraţie de creanţă cererea formulată de creditoarea SC ICCO SERVICE SRL, în Dosarul nr. 996/62/2019, declaraţie care urmează a fi verificată de administratorul judiciar. În baza art. 66 al. 7 din Legea nr. 85/2006, califică drept declaraţie de creanţă cererea formulată de creditoarea SC ICCO INSTAL SRL, în Dosarul nr. 997/62/2019, declaraţie care urmează a fi verificată de administratorul judiciar. În baza art. 66 al. 7 din Legea nr. 85/2006, califică drept declaraţie de creanţă cererea formulată de creditoarea SC ICCO ELECTRIC SRL-în reorganizare, prin administrator judiciar CITR-FILIALA BRAŞOV SPRL, în Dosarul nr. 998/62/2019, declaraţie care urmează a fi verificată de administratorul judiciar. În baza art. 66 al. 7 din Legea nr. 85/2006, califică drept declaraţie de creanţă cererea formulată de creditoarea BANCA COMERCIALĂ FEROVIARA SA, în Dosarul nr. 1008/62/2019, declaraţie care urmează a fi verificată de administratorul judiciar. Termen pentru continuarea procedurii la data de 03.06.2019”.

ICCO Energ este furnizor concurenţial de energie electrică, licenţiat ANRE. Pe site-ul propriu compania spune că are peste 300 de clienţi industriali mari şi potrivit unor voci din industrie, ar fi avut o cotă de circa 1% pe piaţa concurenţială la nivel naţional.

Compania face parte din grupul ICCO din Braşov, un grup de firme româneşti specializate în proiecte industriale, fondat în 1990. Grupul este controlat de Călin Costan (foto), şi are un portofoliu de afaceri diversificat, de la energie, la servicii, construcţii şi real- estate:deţine Parcul Industrial Braşov.

ICCO ar fi al doilea furnizor lovit în acest an. Luna trecută, Eva Energy, unul dintre furnizorii  concurenţiali semnificativi care a fost dedicat în special clienţilor casnici de energie şi gaze, a anunţat că nu mai poate asigura consumul de electricitate celor circa 15.000 de clienţi. Aceştia urmau să fie preluaţi de furnizorii de ultimă instanţă, potrivit unui comunicat al ANRE. Societatea intrase în insolvenţă în toamna lui 2017.

Te-ar mai putea interesa și
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
Legea 239/2025, care prevede taxarea cu 25 de lei a coletelor care intră în România din afara Uniunii Europene, intră în vigoare de astăzi. Compania de curierat Sameday și-a anunțat clienții......
Revelion 2026 – Ucraina a doborât 176 de drone ruseşti. Rusia susţine că 24 de persoane au fost ucise de drone ucrainene
Revelion 2026 – Ucraina a doborât 176 de drone ruseşti. Rusia susţine că 24 de persoane au fost ucise de drone ...
Forţele aeriene ale Ucrainei au doborât în noaptea dintre ani şi în zorii zilei de 1 ianuarie 176 de drone lansate de ...
VIDEO Tragedie de Anul Nou. Anunţul MAE după ce o explozie puternică a omorât zeci de oameni care petreceau într-un bar din stațiunea Crans-Montana, Elveţia
VIDEO Tragedie de Anul Nou. Anunţul MAE după ce o explozie puternică a omorât zeci de oameni care petreceau într-un ...
O explozie care a avut loc într-un bar, în noaptea de Anul Nou, s-a soldat cu moartea a zeci de persoane la Crans-Montana, ...
Premieră pe piața imobiliară: PK Development a rambursat anticipat 87 de milioane de euro din emisiunea de obligațiuni lansată în 2025
Premieră pe piața imobiliară: PK Development a rambursat anticipat 87 de milioane de euro din emisiunea de obligațiuni ...
PK Development a rambursat anticipat obligațiuni emise în vara anului trecut. Infinity Capital, Longshield Investment Group ...