Un angajator din cinci şi-a construit bugetul pentru 2019 pe un salariu minim de 1.900 lei brut/lună – studiu
Companiile au luat în considerare niveluri diferite ale salariului minim pe economie pentru realizarea bugetelor din 2019, în lipsa altor informaţii oficiale, arată rezultatele sondajului Adecco Research, efectuat în perioada 17- 25 septembrie 2018. Conform anunţurilor unor oficiali, salariul minim din 2019 va fi de 2.050 de lei brut pe lună.
‘Sondajul Adecco a fost realizat înainte să existe o informaţie oficială privind nivelul salariului minim din 2018. Guvernul actual nu se consultă cu mediul de afaceri atunci când ia o decizie cu impact economic, iar faptul că aproape unul din cinci angajatori a luat în considerare nivelul de 1.900 de lei brut pe lună pentru bugetul din 2019, similar cu cel din 2018, arată că firmele vor suferi ca urmare a acestei măsuri. Acest lucru poate însemna că bugetul de salarii al companiilor din 2019 va fi la fel ca în 2018, însă este posibil ca numărul de salariaţi să nu rămână acelaşi’, spune Florin Godean, Country Manager, Adecco România.
Conform rezultatelor sondajului, mai mult de o treime (34%) dintre angajatori au spus că au salariaţi cu salarii mai mari decât nivelul salariului minim pe economie, astfel că, pentru această categorie de companii, luarea în calcul a unui anumit salariu minim pe economie în 2019 nu are niciun impact.
În acelaşi timp, un sfert (24%) dintre respondenţi au spus că încă nu au un buget stabilit pentru anul 2019, astfel că nu au făcut calculele deocamdată.
‘Impactul acestor creşteri spontane ale salariului minim din ultimii doi ani, care au devenit un fel de obicei, se va vedea mai devreme sau mai târziu în economie. Companiile, în special cele mari, trebuie să îşi stabilească bugetele cu cel puţin şase luni înainte, să facă prognoze, pentru ca apoi să vadă cum îşi pot organiza şi optimiza activităţile. Iar faptul că a fost menţionată o anumită creştere a salariului minim în 2019 în programul de guvernare nu a reprezentant nicio garanţie pentru angajatori. Guvernanţii nu trebuie să ia astfel de decizii fără să se consulte cu mediul economic’, adaugă Florin Godean.
Pe de altă parte, rezultatele sondajului arată că 11% dintre respondenţi au fost mai precauţi la incertitudinile legislative şi şi-au făcut bugetele pentru 2019 luând în calcul un salariu minim de 2.100 de lei brut lunar, iar 7% se bazează pe un salariu minim brut de 2.000 de lei brut pe lună în 2019.