Un antreprenor român investeşte 62 de milioane de euro în aproape 1.000 de apartamente la Timişoara

06 09. 2018
xcity_44528000

Noul poiect rezidenţial va fi dezvoltat în nordul orașului, în zona Bucovinei, în apropierea clădirii de birouri Vox Technology Park, cu acces ușor spre zona centrală a Timișoarei. Lucrările de construcție la primul bloc, înalt de 15 etaj din proiectul XCity Towers au fost demarate în această vară şi va avea 135 de apartamente, 114 parcări exterioare și 50 de parcări acoperite.

„Ne adresăm în principal angajaților din multinaționalele din Timișoara de middle level, cu o carieră în ascensiune cu bune perspective de dezvoltare, cu venituri în creștere, pentru care a sosit momentul de a deveni proprietari și a-și întemeia o familie”, spune Valentin Morar, CEO Wallberg Properties.

În total, proectul construit de Wallberg Properties va avea 955 de apartamente în opt clădiri cu regim de înălțime P+15, respectiv P+10, în două etape de dezvoltare. Investiţia totallă va depăşi 62 de milioane de euro, se arată într-un comunicat de presă al companiei. 

Dezvoltatorul anunţă că în perioada de lansare prețurile pornesc de la 1.083 euro/mp. 

Wallberg Properties reunește un grup de companii de dezvoltare imobiliară coordonat de antreprenorul Valentin Morar, activ pe piețele locale din 2004. Portofoliul companiei include şase proiecte în Arad, dintre care Arad Plaza și Bourgeoise Residence finalizate recent, un proiect de vile din Cluj-Napoca, un proiect finalizat în anul 2012 în Brașov, dar și ansamblul Sunny Ville din Brașov cu prima etapă încheiată, iar a doua aflată în fază de construcție. Experiența dezvoltatorului este vastă pe segmentul rezidențial, cu peste 150 000 de mp construiți la o valoare de piață estimată la peste 90 de milioane de euro.