Un autocar cu 22 de deţinuţi s-a răsturnat în Constanţa. Trei persoane au fost rănite

Accidentul a avut loc la Mircea Vodă, în Judeţul Constanţa. În autocar se aflau 22 de deţinuţi. Şoferul a pierdut controlul volanului, evitând în ultimul moment un autovehicul oprit în faţa sa.
Economica.net - mar, 13 dec. 2011, 07:55

Un autobuz în care se aflau 22 de deţinuţi de la Peniteniciarul Poarta Albă care erau transportaţi la muncă pe un şantier al autostrăzii Cernavodă – Medgidia s-a răsturnat, marţi dimineaţă, pe DN 22 C, trei persoane fiind rănite şi duse la Spitalul Judeţean Constanţa.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, accidentul a avut loc în jurul orei 8.30, în timp ce autobuzul în care se aflau cei 22 de deţinuţi se afla în apropierea localităţii Mircea Vodă.

Din cauza vizibilităţii reduse în condiţii de ceaţă, şoferul autobuzului nu a văzut la timp un autovehicul oprit în faţa sa, a frânat şi a tras de volan, dar a pierdut controlul direcţiei, iar maşina s-a răsturnat în afara şoselei, potrivit Mediafax.

În urma accidentului, trei deţinuţi au fost răniţi uşor, doi dintre ei fiind trimişi cu ambulanţele la Spitalul Municipal Medgidia, iar al treilea, care acuza dureri în zona coloanei, a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru a fi suspus unor investigaţii medicale amănunţite.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarul Poarta Albă, inspectorul Gabi Botezan, a declarat că celelalte 19 persoane lipsite de libertate, aflate în autobuz, au fost duse la Spitalul Penitenciar Poarta Albă, pentru investigaţii medicale.

El a precizat că cei 22 de deţinuţi sunt în regim semideschis şi erau duşi la lucrările arheologice care se fac pe un tronson al Autostrăzii Cernavodă – Medgidia.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: PNL își asumă angajamentul ferm ca până în 2028 salariile din Educaţie să ajungă la același nivel cu cele din Sănătate
Ciucă: PNL își asumă angajamentul ferm ca până în 2028 salariile din Educaţie să ajungă la același nivel cu cele ...
PNL îşi asumă un angajament ferm, că până în 2028 salariile din Educaţie vor ajunge la acelaşi nivel cu cele din Sănătate, a transmis luni preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, la o......
Apare Programul Naţional pentru Sprijinul Marii Industrii, cu finanțare de un miliard de euro. Ce spune ministrul Finanțelor
Apare Programul Naţional pentru Sprijinul Marii Industrii, cu finanțare de un miliard de euro. Ce spune ministrul Finanțelor
Ministerul Finanţelor a lansat luni seara, în dezbatere, un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru înfiinţarea Programului ...
Germania oferă ucrainei un ajutor de iarnă de 200 de milioane de euro
Germania oferă ucrainei un ajutor de iarnă de 200 de milioane de euro
Ministrul german de Externe Annalena Baerbock a anunţat luni, la Kiev, un ajutor suplimentar din partea Germaniei pentru ...
Senatul a votat în favoarea modificării Legii pensiilor militare. Indexarea se va face în raport cu solda sau salariul
Senatul a votat în favoarea modificării Legii pensiilor militare. Indexarea se va face în raport cu solda sau salariul
Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, cu amendamente, prin care se prevede ...