Un avion al Turkish Airlines cu destinaţia Sao Paulo a aterizat de urgenţă la Casablanca

Un avion Boeing-777 al companiei Turkish Airlines, ce efectua un zbor Istanbul - Sao Paulo, a declarat stare de urgenţă şi a aterizat la Casablanca, a anunţat o purtătoare de cuvânt a companiei aeriene, transmit Reuters şi AFP.
Economica.net - lun, 30 mart. 2015, 12:45
Un avion al Turkish Airlines cu destinaţia Sao Paulo a aterizat de urgenţă la Casablanca

Potrivit surselor citate, a fost vorba despre o ameninţare cu bombă, iar avionul a înregistrat o scădere bruscă a altitudinii de zbor în numai câteva minute. Serviciul de presă al Turkish Airlines a precizat că în toalete a fost găsit un text care anunţa prezenţa unei bombe în avion.

Avionul, având 256 de persoane la bord, a decolat de la Istanbul la ora locală 09.30 (07.30 GMT) şi a aterizat fără probleme la Casablanca la scurt timp după ora locală 14.00. Pasagerii au fost evacuaţi şi avionul este în prezent inspectat de echipele de securitate.

Autorităţile marocane au afirmat că aeroportul Casablanca opera normal după aterizarea de urgenţă a avionului companiei Turkish Airlines, iar aparatul de zbor este supus procedurilor de control uzuale pentru acest tip de incident.

Conform Bloomberg, un alt avion al companiei Turkish Airlines, ce efectua zborul Istanbul-Tokyo, a făcut duminică obiectul unei alerte privind prezenţa unei bombe la bord.

Alarma cu bombă de la bordul unui avion Turkish Airlines s-a dovedit a fi falsă

Avionul Boeing-777 al companiei Turkish Airlines, care efectuează luni cursa Istanbul – Sao Paulo şi a fost constrâns să aterizeze pe aeroportul din Casablanca după ce la bordul aparatului s-a găsit un bilet ce semnala prezenţa unei bombe, îşi va relua zborul după ce echipele de securitate marocane ce au inspectat aparatul nu au găsit niciun dispozitiv exploziv, relatează AFP citând un comunicat emis de operatorul aerian.

Te-ar mai putea interesa și
Germania – Preşedintele Frank-Walter Steinmeier promite continuitate în politica externă a Berlinului
Germania – Preşedintele Frank-Walter Steinmeier promite continuitate în politica externă a Berlinului
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a promis comunităţii internaţionale continuitate în politica externă a Berlinului, indiferent de rezultatul alegerilor parlamentare anticipate......
Peste 1,5 milioane de mașini electrice, înmatriculate în UE în 2023
Peste 1,5 milioane de mașini electrice, înmatriculate în UE în 2023
În 2023, 1.548.417 de autoturisme noi cu emisii zero au fost înmatriculate în UE. Aceasta corespunde unei cote de 14,5% ...
Danone a recrutat-o pe Delia Corniciuc de la PepsiCo Polonia pentru o poziție regională. Este noul Director de Marketing pentru regiunea Europa Centrală și de Est.
Danone a recrutat-o pe Delia Corniciuc de la PepsiCo Polonia pentru o poziție regională. Este noul Director de Marketing ...
Din această lună, Delia Corniciuc va coordona operațiunile de marketing ale Danone pentru categoriile de lactate proaspete ...
Atac masiv rus în Ucraina cu rachete de croazieră, ca răspuns la atacul de ieri al ucrainienilor
Atac masiv rus în Ucraina cu rachete de croazieră, ca răspuns la atacul de ieri al ucrainienilor
Autoritățile ucrainene au emis miercuri o alertă aeriană la nivel național, din cauza rachetelor de croazieră ce amenință ...