Un avion Boeing al British Airways a lovit o clădire pe aeroportul din Johannesburg

Economica.net
23 12. 2013
british_airways_03643500

Avionul Boeing 747-400 cu destinaţia Londra Heathrow a ales o pistă prea îngustă pentru anvergura sa şi „aripa dreaptă a aparatului a lovit o clădire de birouri”, a explicat luni un purtător de cuvânt al autorităţii pentru aviaţia civilă din Africa de Sud (CAA), Phindiwe Gwebu.

Turnul de control „le-a indicat o pistă de circulaţie, dar au ales alta. Au luat una proastă”, a precizat Gwebu.

Patru persoane care se aflau în clădire au fost rănite uşor, dar accidentul nu a provocat răniţi printre cei 185 de pasageri şi 17 membri ai echipajului, potrivit CAA.

O fotografie realizată de una dintre pasagere din avion arată aripa avionului gigant încastrată într-o parte a clădirii. „Un avion al BA loveşte o clădire pe aeroportul din Joburg. Niciun rănit, cu excepţia onoarei pilotului”, a scris pe Twitter Harriet Tolputt, directoarea organizaţiei neguvernamentale Oxfam, deplângând că pasagerii de la clasa întâi au fost evacuaţi înaintea tuturor.

Avionul era în continuare consemnat la sol, luni dimineaţa.