Avionul aparţinea companiei locale Lion Air şi urma să aterizeze pe aeroportul din Denpasar.
La aterizare, aparatul a depăşit pista şi a căzut în mare, rupându-se la impactul cu apa.
Conform autorităţilor locale, toţi pasagerii şi membrii echipajului au supravieţuit, au fost scoşi din avion şi transportaţi la spital.
„Toţi pasagerii aflaţi la bordul avionului Boeing 737 al companiei low-cost Lion Air au supravieţuit”, a comunicat un oficial din cadrul Ministerului indonezian al Transporturilor.