Un avion Qantas a aterizat de urgenţă în Dubai
Un Airbus A380 al companiei australiene Qantas, care efectua vineri un zbor între Singapore şi Londra, a fost nevoit să aterizeze în Dubai din cauza unui incident de motor, a anunţat compania, care şi-a imobilizat flota de aeronave mari Airbus în 2010 după o gravă avarie la motor.
După patru ore de zbor, pilotul a apreciat că este „absolut important” să devieze aparatul, ţinând cont de o problemă cu presiunea uleiului în motorul numărul patru, a precizat o purtătoare de cuvânt a Qantas.
„Conform procedurilor, motorul a fost oprit şi avionul a aterizat fără probleme în Dubai, două ore şi jumătate mai târziu”, cu 258 de pasageri şi 25 de membri ai echipajului, a adăugat ea.
Qantas a imobilizat pentru control aeronavele sale A380 în urma unei grave avarii la un motor Rolls-Royce, la 4 noiembrie 2010, care a constrâns unul dintre aparate să aterizeze de urgenţă la Singapore. Qantas şi-a reluat apoi zborurile spre Londra la 10 noiembrie.
Rolls-Royce şi Qantas au semnat în iunie un acord în baza căruia producătorul britanic de motoare s-a angajat să acorde companiei aeriene despăgubiri de 95 de milioane de dolari australieni (70 de milioane de euro).
Qantas posedă în prezent zece avioane A380.