Un avion şi-a pierdut o roată la decolare

Economica.net
10 11. 2011

Evenimentul a avut loc în Marea Britanie, pe aeroportul Exeter, avionul căruia i-a zburat roata efectuând un zbor către Newcastle.

Piloţii avionului au fost alertaţi de controlorii de trafic despre desprinderea roţii, şi nu de către călători, care priveau îngroziţi pe geam episodul.

După ce i-a fost comunicat evenimentul, pilotul a însărcinat o stewardeză cu investigarea incidentului, ea interogând pasagerii pentru a afla ce a văzut fiecare. Dramatica întâmplare a avut loc fiindcă suportul care susţinea roata a cedat, permiţându-i acesteia să se desprindă.

Căpitanul care conducea zborul a decis, după investigarea incidentului, că este necesar ca avionul să se întoarcă.

Evenimentul s-a sfârşit cu bine pentru călători şi pentru membrii echipajului, piloţii reuşind să efectueze o aterizare de urgenţă şi să aducă avionul la sol, pe aeroportul din Exeter, de unde decolase.