Un avion turcesc de transport marfă, prăbuşit în Kârgâzstan. Cel puţin 32 de morţi

Economica.net
16 01. 2017
avion_prabusit_kirgistan_56787654_10344300

După un bilanţ iniţial de 16 victime, apoi de 20, ministerul kârgâz al Sănătăţii a furnizat, pentru AFP, un nou bilanţ, de ’32 de morţi, dintre care cei patru piloţi’.

La ora locală 7,40 (1,40 GMT), ‘un avion cargo operat de o companie turcă, venind de la Hong Kong, s-a prăbuşit în apropierea aeroportului Manas (la Bişkek) din cauza unor condiţii meteo nefavorabile’, a indicat, pentru un radio kârgâz, un responsabil al ministerului pentru situaţii de urgenţă, Mukhammed Svarov, citat de AFP.

Cel puţin 15 case au fost distruse, a precizat purtătoarea de cuvânt a ministerului, Elmira Cheripova.

‘Avionul s-a prăbuşit peste case, a omorât familii întregi’, a povestit pentru France Presse un martor al accidentului, care nu a vrut să îşi dea numele. ‘Nu a rămas nimic din case, oamenii au fost ucişi cu toată familia şi copiii lor, multe persoane dormeau’.

După media kârgâză, prăbuşirea avionului a avut loc aproape de satul Datcha-Suu, foarte apropiat de aeroportul capitalei, iar preşedintele kârgâz Almazbek Atambaiev şi-a anulat vizita în China pentru a reveni la Bişkek.

Conform Reuters, care cita administraţia aeroportului, avionul ar fi trebuit să facă o escală la Manas, lângă capitala Bişkek, pe drumul său de la Hong Kong la Istanbul. Aparatul s-ar fi prăbuşit când încerca să aterizeze pe o vizibilitate redusă, la ora locală 7,31 (1,31 GMT).