Un bătrân din Iaşi a ars de viu în propria casă VIDEO

Un bătrân din Iaşi a ars de viu în casa în care locuia, din cauza unui incediu. Cei care se aflau în zonă au încercat să intervină, dar în zadar. Focul a fost prea puternic, iar bărbatul a murit până la venirea pompierilor.
Economica.net - vin, 11 nov. 2011, 07:15

Bărbatul avea 84 de ani, iar în momentul izbucnirii incendiului era singur în casă. Alarmaţi de fum şi de flăcări, vecinii au încercat să sară în ajutorul bătrânului, dar eforturile au fost zadarnice.

„Pompierii au spart geamurile, au spart uşa. Când au intrat, bătrânul era carbonizat. Flăcări erau foarte mari. Când am intrat în caă, era foc pe dânsul”, a spus unul dintre vecini.

La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de la pompieri şi SMURD care au stins flăcările. „Am intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă, un echipaj de primă intervenţie şi un echipaj de medical”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, Ovidiu Mocăniţa.

Criminaliştii au ajuns şi ei la locul incediului, unde au demarat o ancheta. Pompierii încercă acum să stabilească cu exactitate cauza incendiului.

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...