Un Bugatti de doar 899 de euro. Ceramique Edition One, primul ceas inteligent al mărcii – VIDEO
Exponent al zonei „exotic cars” a pieței auto mondiale, brandul Bugatti este recunoscut pentru mașinile sale cu performanțe incredibile și un lux orbitor. Desigur, astfel de caracteristici vin și cu un preț pe măsură, iar în cazul mărcii franceze deținută de grupul Volkswagen asta înseamnă cu mult peste 1 milion de euro.
De ani buni marca Bugatti și-a adăugat în portofoliu și colaborări cu mari case producătoare de ceasuri. Așa se face că pasionații mărcii pot achiziționa piese uimitoare precum Bugatti Chiron Tourbillon realizat de Jacob & Co. sau mai vechiul Bugatti Type 370 pus în valoare de Parmigiani Fleurier.
Ei bine, cum tehnologia avansează, iar electronica pătrunde tot mai mult în sistemele mecanice, producătorul de mașini exclusiviste a anunțat lansarea unui nou proiect care poartă cu mândrie titulatura de „primul smartwatch Bugatti”.
Bugatti Ceramique Edition One este disponibil în prezent pe Kickstarter, acolo unde este prezentat drept un ceas inteligent care „reflectă precizia, arta și tehnologia de neegalat, sinonime cu mașinile hypersport Bugatti create la Molsheim”. Una dintre cele mai vizibile noutăți aduse de noul smartwatch este posibilitatea schimbării bezelului pentru a transforma ceasul, după dorință, în Ceramique Edition One Pur Sport, Ceramique Edition One Le Noire sau Ceramique Edition One Divo.
În oricare dintre aceste variante stilistice, piesa are o carcasă din zirconiu finisată cu tehnologie laser, o parte din spate din titan de înaltă rezistență și un afișaj LED de 390 x 390 pixeli protejat de un cristal. Conform datelor prezentate până acum de producător, bateria special dezvoltată pentru acest ceas are 445 mAh și asigură o funcționare de până la 14 zile. Siguri de fiabilitatea noului smartwatch, cei de la Bugatti anunță o o perioadă de garanție de cinci ani, unică în sectorul ceasurilor inteligente.
Deși nimeni nu a putut testa produsul final, producătorul anunță un software prin care pot fi urmărite date a nu mai puțin de 72 de discipline sportive. Desigur, din componența unui ceas Bugatti nu putea lipsi măsurarea vitezei astfel încât un GPS dezvoltat special măsoară timpii pe tur și valorile accelerației.
În cele 19 zile trecute de la plasarea pe Kickstarter, noul Bugatti Ceramique Edition One adunase 583 de doritori și peste 520.000 de euro.
Citește și:
– Marile grupuri care controlează industria mondială a ceasurilor
– Cea mai căutată complicație din industria ceasurilor de lux împlinește 220 de ani