EXCLUSIV Premieră: Un client al BCR are dobândă zero la credit. A câştigat-o în instanţă – UPDATE
O decizie a magistraţilor bihoreni a născut o nouă specie de împrumut: creditul fără dobândă.
Acest „produs bancar” nu se găseşte tocmai în oferta standard a băncii, ci este un răspuns al instanţei la neregulile din contract.
Judecătorii au anulat clauza de dobândă a unui credit imobiliar, considerând că aceasta este abuzivă, iar clientul va trebui să restituie de acum doar principalul.
Cum s-a ajuns aici
G.V. din Oradea a o obţinut o decizie definitivă şi irevocabilă la Tribunalului Bihor, în mai 2011, împotriva Băncii Comerciale Române, după ce a reclamat banca la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
Instanţa a constatat existenţa unor clauze abuzive în contractul de credit, clauze care definesc modul de calcul al dobânzii variabile.
Clientul a luat un credit imobiliar de 105.000 de euro de la BCR în martie 2008. Dobândă era fixă, de 6,2% în primul an, şi variabilă din al doilea an, după formula: „dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BCR, la care se adaugă 1,20 puncte procentuale”. După primul an, dobânda a crescut la peste 10%, şi rata lunară a crescut în consecinţă. (Mai multe despre clauza de dobândă a BCR, aici)
Judecătoria Oradea şi Tribunalul Bihor au considerat că banca, pe lângă faptul că nu a negociat dobânda cu clientul, nici nu a definit parametrii după care aceasta se calculează, fiind în totalitate la latitudinea instituţiei de credit să o modifice, ceea ce a creat un dezavantaj clientului.
BCR şi-a dat clientul în judecată
După ce clauzele referitoare la dobândă au fost eliminate, BCR a dat în judecată clientul. Banca, prin avocaţii de la NNDKP, a cerut ca instanţa să oblige clientul să semneze un act adiţional prin care să plătească o dobândă la credit formată din Euribor 6M + 4,4 pp, plus o serie de comisioane.
BCR a mai cerut ca, în cazul în care instanţa nu este de acord cu această cerere, atunci să constate abuzul de drept al clientului, lipsa de utilitate a contractului şi să declare scadent anticipat creditul, caz în care clientul ar fi trebuit să returneze imediat toată suma împrumutată.
Chiar dacă nu mai avea clauză de dobândă în contract, BCR a continuat să perceapă o dobândă pe care a calculat-o la momentul implementării OUG 50/2010, formată din Euribor 6M + 8,9 pp.
În acest nou proces, Judecătoria Oradea decis, în iulie 2012, ca dobânda aplicată creditului să fie cea percepută în primul an, fixă, de 6,2%. Decizia a fost atacată cu recurs de ambele părţi.
Pe 1 iulie 2013, Tribunalul Bihor a respins, definitiv şi irevocabil, recursul BCR şi a admis recursul clientului, confirmând astfel că acest credit a rămas fără dobândă. Mai mult, banca trebuie să restituie şi dobânzile încasate de la client după primul an.
Legea spune că, în cazul în care o clauză este considerată abuzivă, atunci aceasta trebuie eliminată din contract.
Plăteşte doar principalul
„Am cerut să fie eliminate clauzele abuzive şi să mi se restituie sumele încasate de bancă din dobândă. Clauzele abuzive au fost înlăturate şi creditul a rămas fără dobândă, în afară de ce am plătit în primul an”, a declarat pentru ECONOMICA.NET orădeanul.
„De acum voi plăti doar principalul, timp de 25 de ani. Nu e vina mea că banca a inserat acele clauze abuzive”, adaugă clientul BCR.
Potrivit acestuia, rata lunară ar trebui să scadă de la 700 de euro (calculată la dobânda fixă de 6,2%, 1.000 de euro calculată după Euribor + 8,9 pp) la 300 de euro, după ce BCR va pune în aplicare decizia.
Rămâne de văzut cum şi când va pune BCR în aplicare această sentinţă. Banca nu a răspuns încă solicitării adresate de ECONOMICA.NET în privinţa acestui caz.
A executat silit BCR
Despre cazul lui G.V., publicaţia noastră a mai scris anul trecut, când clientul a executat silit banca. BCR refuza să pună în aplicare decizia definitivă a instanţei, astfel că a fost constrânsă de executorul judecătoresc.
Banca a virat, în cele din urmă, aproximativ 14.000 de euro clientului.
ECONOMICA.NET a solicitat, de la jumătatea săptămânii trecute, poziţia BCR în această speţă. O vom publica imediat ce va fi disponibilă.