Un colos american, Morgan Stanley, cumpără Fondul Proprietatea. Ce urmează?

Morgan Stanley, una dintre cele mai mari corporaţii financiare ale lumii, a  raportat deţinerea a mai mult de 5% din acţiunile Fondului Proprietatea. Ce urmează?
Adrian N. Ionescu - mie, 02 oct. 2013, 06:50
Un colos american, Morgan Stanley, cumpără Fondul Proprietatea. Ce urmează?

Morgan Stanley, The Corporation Trust Company, a raportat deţinerea a aproape 690 de milioane de acţiuni Fondul Proprietatea  (FP), adică a mai mult de 5% din acţiunile fondului.

Ştirea vine pe fondul presupusei dezamăgiri a actualilor acţionari mari ai FP privind performanţele adminsitratorului fondului, Franklin Templeton Investment, care nu a reuşit să le satisfacă cererile.

FP este controlat de fonduri străine de investiţie de risc care urmăresc obţinerea cât mai rapidă de profituri cât mai mari. Acestea au obţinut adoptarea de către adunările generale ale acţionarilor a unor decizii care prevăd distribuţia de dividende suplimentare obţinute prin vânzarea de active, operaţiune interpretaă în piaţă ca o „vânzare pe bucăţi” a Fondului Proprietatea.

Dintre toate temele date de acţionarii puternici ai FP, Franklin Templeton nu a reuşit decât să transfere toate dividendele încasate în propriile dividende distribuite şi să ridice preţul de piaţă al acţiunilor fondului, ca urmare a campaniilor de răscumpărare a acestora.

Cele mai semnificative poziţii în structura acţionarilor sunt cele ale fondurilor de hedging (plasamente de risc mare) ale companiei americane Elliott Associates (Manchester Securities), care controlează circa 16% din acţiunile FP şi divizia de investiţii a Royal Bank of Scotland (6,26%).

O altă companie de investiţii de risc, City of London Investment Management şi-a vândut aproape în întregime pachetul de peste 7% din titlurile FP. City of London a fost aliatul fondurilor Elliott.

„Achiziţia nu este întâmplătoare. Morgan Stanley s-ar număra printre favoriţii la preluarea administrării Fondului Proprietatea începând din septembrie 2014, când expiră mandatul actualului administrator, Franklin Templeton, în cazul în care acţionarii nu-i mai prelungesc mandatul, potrivit unor surse din piaţă”, scrie ZF.ro.

Printre numele vehiculate ca posibil înlocuitor pentru Franklin Templeton se numără Deutsche Bank şi Blackrock, în cazul în care acţionarii decid să nu mai prelungească mandatul actualului administrator, potrivit sursei citate.

În noiembrie acţionarii FP vor decide dacă prelungesc sau nu mandatul Templeton.

Înaintea achizişiei de la FP, Morgan Stanley mai rămăsese  în România cu un pachet de 22% din acţiunile producătorului de cabluri Romcab Târgu Mureş (MCAB), după ce a vândut casa de brokeraj HTI Valori Mobiliare de fondatorului acesteia, de la care o cumpărase. A mai deţinut şi un pachet de 2% din acţiunile Bursei de Valori Bucureşti (BVB), potrivit ZF.ro

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...