Un consorţiu susţinut de Biserica Anglicană preia 314 sucursale ale RBS

Economica.net
27 09. 2013
rbs_08339400_94259200

Consorţiul este format din Corsair, fondul de investiţii Centerbridge, Standard Life Investments şi Church Commissioners, un fond de 5,5 miliarde de lire sterline care susţine Biserica Anglicană.

Din conducerea Corsair face parte, ca vicepreşedinte, Evan Davies, fost şef al Standard Chartered şi fost ministru al Comerţului.

RBS, cu sediul în Edinburgh, trebuie să vândă sucursalele în conformitate cu termenii impuşi de UE atunci când a fost salvată de stat în 2008-2009, cu 45 de miliarde de lire sterline.

Alte două oferte au mai fost luate în considerare, una din partea fostului director financiar al Tesco, Andrew Higginson, şi o alta avansată de fostul bancher al HSBC Alan Hughes, susţinută de fondurile AnaCap şi Blackstone.

Intenţia iniţială a fost vânzarea sucursalelor, care desfăşoară operaţiuni cu clienţi corporatişti mici, către divizia britanică a băncii spaniole Santander, pentru 1,6 miliarde de lire sterline, dar tranzacţia a eşuat în octombrie anul trecut.