Un contract între Alitalia şi Carpatair stârneşte polemici în Italia, un deputat cerând o anchetă

Economica.net
08 01. 2013
carpatair_08203700

Conform Institutului italian de statistică (ISTAT), ponderea de utilizare de către cetăţenii italieni a serviciilor companiilor aeriene autohtone a scăzut în intervalul 2007 – 2011 cu 16%, de la 56 la 40%. Practic, mai puţin de jumătate dintre pasagerii care trec prin aeroporturile italiene utilizează servicii ale companiilor aeriene din Peninsulă.

În contextul publicării raportului ISTAT, vocile critice s-au interesat de un acord al companiei Alitalia cu Carpatair, companie aeriană românească.

Potrivit site-ului Romacapitale.net, deputatul italian Francesco Barbato (din cadrul formaţiunii Italia Valorilor, de centru) cere o anchetă parlamentară în legătură cu prevederile contractului încheiat între cele două companii aeriene. Deputatul a remarcat că, în fiecare dimineaţă, avioane ale Carpatair decolează din oraşe din România, Republica Moldova şi Ucraina, transportând la Timişoara pasageri care apoi continuă călătoria în Italia, Germania şi Grecia. Totul ar fi în regulă, dar nemulţumirile apar în contextul în care avioane Carpatair operează şi zboruri între Ancona şi Roma în numele Alitalia, cu piloţi, însoţitori de bord şi avioane proprii.

La cererea presei italiene, Alitalia a confirmat că a semnat, în septembrie 2011, un acord de tip „code sharing” („utilizare în comun a codurilor zborurilor”) cu Carpatair. Alitalia a precizat că acordul a fost aprobat de Autoritatea aeronautică italiană (ENAC), iar Carpatair are toate certificatele de siguranţă. În plus, Carpatair ar putea opera zboruri în numele Alitalia şi pe rutele Pisa-Roma, Alghero-Roma, Parma-Roma şi Bolzano-Roma.

„Pare cel puţin absurd ca Alitalia să cedeze unei companii din România zboruri cu aceleaşi destinaţii pentru care ceruse condiţii speciale, din cauza crizei, costurile fiind suportate de contribuabilii italieni; mulţi angajaţi ai Alitalia, comandanţi, însoţitori de bord, sunt disponibilizaţi”, argumentează Barbato.

Preşedintele Asociaţiei naţionale italiene a piloţilor comerciali (ANPAC), Giovanni Galiotto, este total nemulţumit de hotărârea Alitalia de a încredinţa unele zboruri companiei Carpatair, explicând că mii de angajaţi au fost disponibilizaţi, inclusiv 550 din cadrul Alitalia.

Pe fondul scandalului, ziarul Corriere della Sera scrie că piloţii şi sindicaliştii sunt preocupaţi de siguranţa zborurilor operate de Carpatair, notând că au fost înregistrate numeroase incidente cu avioanele companiei din România. Ultimul incident a avut loc, potrivit Corriere della Sera, luni, 7 ianuarie, când zborul AZ1666, pe ruta Pisa – Roma, operat de Carpatair în numele Alitalia, a fost întârziat din cauza unei defecţiuni.