Potrivit reprezentanţilor Primăriei Răcari, copilul care are echimoze pe faţă, la ochi şi pe gât, a sunat la asistenţii sociali din cadrul instituţiei spunându-le că tatăl său l-ar fi legat cu o sfoară şi apoi l-ar fi bătut cu pumnii.
Băiatul spune că a primit bătaie pentru că ar fi furat manivela metalică de la fântâna din curtea casei.
„Băiatul a sunat la Primăria Răcari şi le-a spus asistenţilor sociali că a fost bătut de tatăl său. Aceştia au mers imediat la copil şi văzând starea acestuia au chemat o ambulanţă. Băiatul a ajuns la Secţia de Urgenţă a oraşului Titu, iar tatăl său a fost dus pentru declaraţii la poliţie. Ulterior, medicii din Titu au decis să-l transfere pe copil la Spitalul de Urgenţe din Târgovişte pentru investigaţii amănunţite. Aşteptăm rezultatele de la spital şi de la poliţie şi vom decide dacă băiatul a fost abuzat, urmând să vedem dacă poate rămâne în familie. Acum doi ani, copilul şi mama sa au fost internaţi într-un centru pentru protecţia familiei, în urma unui incident asemănător„, a declarat Iosif Tudor, şef Serviciu Asistenţă Socială din Primăria Răcari.
Tatăl băiatului, fost poliţist la Postul de Poliţie Ciocăneşti, în prezent pensionar, spune că în urmă cu câteva zile copilul i-a furat cardul şi ar fi scos banii, pe care i-a cheltuit cu alţi băieţi. Spune că nu l-a bătut, autorii agresiunii fiind prietenii copilului.
„Nu e adevărat că l-am bătut eu, pe el l-au batut băieţii cu care umblă, sunt cei care l-au pus să-mi fure cardul acum câteva zile şi să-mi ia bani. Ei l-au bătut„, a declarat tatăl băiatului.
Reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului spun că dacă se va dovedi că a fost agresat de tatăl său, copilul va fi internat într-un centru pentru minori.