Un deputat rus propune ca toate avioanele române cu destinaţia Rusia să fie întoarse din drum

Economica.net
29 07. 2017
dmitri_rogozin_92278700

În acelaşi timp, Rusia trebuia să adopte „măsuri în oglindă” în legătură cu acest incident, a declarat Aleksei Juravliov, deputat din partea formaţiunii „Rodina” (Patria) din Dumă, conform agenţiei de presă citate.

România a interzis vineri aeronavei S7, în care se afla vicepremierul rus Dmitri Rogozin şi o delegaţie rusă ce se îndrepta la Chişinău, survolarea spaţiului sau aerian. Potrivit datelor aeroportului din Chişinău, avionul a fost redirecţionat spre Minsk, după ce a făcut câteva cercuri deasupra Ungariei.

Ministrul adjunct de externe rus Grigori Karasin a declarat că Rusia doreşte să audă mai întâi explicaţiile din partea română în legătură cu decizia de a interzice avionului în care se afla vicepremierul rus Dmitri Rogozin să survoleze spaţiul aerian al României în drum spre Chişinău, înainte de a ridica problema unor posibile măsuri de retorsiune, indică RIA Novosti.

Cazul incidentului cu Rogozin, căruia încă de la început Chişinăul a încercat să-i blocheze sosirea, „demonstrează o dată în plus că guvernul moldovean este o marionetă în mâinile României”, a declarat deputatul Nilov, adăugând că Moscova trebuie să ia măsuri de răspuns tocmai în privinţa acesteia din urmă.

Juravliov, care se afla la bordul S7 în cadrul delegaţiei ce îl însoţea pe Rogozin la ceremoniile dedicate împlinirii a 25 de ani de la lansarea operaţiunii de menţinere a păcii în Transnistria, a cerut ca MAE rus să reacţioneze în cazul acestui incident şi a propus să fie adoptate „măsuri simetrice”.

„Sunt sigur şi convins că şi noi (parlamentul) trebuie să reacţionăm; voi insista în Duma de Stat ca guvernul să pună în aplicare tocmai astfel de măsuri. Sunt încrezător că Ministerul nostru de Externe şi Duma de Stat vor reacţiona în acest sens”, a declarat el pentru RIA Novosti.

Deputatul Aleksei Juravliov a spus că a cerut expulzarea ambasadorului, fără să precizeze clar dacă este vorba de ambasadorul Republicii Moldova sau de cel al României.

Acelaşi deputat a declarat că o măsură eficientă ar fi dacă Rusia s-ar retrage din toate tratatele privind armele nucleare. „Ei se tem doar de un singur lucru – de o forţă şi un pericol reale. Este necesar să ieşim din toate tratatele privind armele nucleare, în genere, din toate … Şi atunci ei vor începe să înţeleagă puţin câte puţin”, a spus el.

Vicepremierul Rogozin personal a calificat incidentul drept un „truc obraznic” şi a cerut Moscovei aplicarea unor măsuri drastice.

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin, emisarul preşedintelui Vladimir Putin pentru Transnistria, se află din mai 2014 pe lista cu sancţiuni a UE în urma anexării Crimeii de către Moscova. Printre sancţiunile adoptate se numără şi interzicerea tranzitării spaţiului aerian ale ţărilor membre.

Însărcinatul cu afaceri al României la Moscova, Viorel Cojocaru, a fost convocat vineri după-amiază la MAE al Rusiei pentru a i se aduce la cunoştinţă reacţia autorităţilor ruse.