Soluţie la criza imobiliară? Proprietarii de terenuri le fac bucăţi, în încercarea de a vinde ceva
Compania anunţase şi înainte că este dispusă să vândă din terenurile pe care le deţine, deşi la sfârşitul lui 2010, valoarea acestora înregistrase o scădere de 70% faţă de punctul de vârf din 2008.
Acum, RomReal a anunţat la Bursa de la Oslo că a identificat o nouă nişă: vânzarea terenurilor pe bucăţi pentru locuinţe. În acest sens, compania a făcut o cerere la Cadastru pentru divizarea unor terenuri în parcele mai mici, pentru a putea fi vândute şi persoanelor fizice. Anul trecut, compania avea un teren de peste 7.000 mp din judeţul Constanţa dat în arendă.
Oficiali ai companiei declarau anul trecut că RomReal se va concentra pe proiecte rezidenţiale atunci când piaţa îşi va reveni, adică în momentul în care băncile vor fi dispuse să acorde împrumuturi pentru proiecte rezidenţiale.
„Presiunea pe veniturie consumatorului, dificultăţile din zona euro şi discuţiile unei posibile întoarceri în recesiune, restricţionează revenierea pieţei rezidenţiale. În consecinţă, piaţa imobiliară este blocată de lipsa de lichiditate şi ezitatea oamenilor de a investi în case noi. Managementul companiei se concentrează asupra găsirii de soluţii pentru restructurarea creditului de la Alpha Bank, care ajunge la scadenţă în luna noiembrie a acestui an”, a declarat Kay Thorkildsen, CEO RomReal.
Valoarea activelor companiei au scăzut la sfârşitul lui 2011 la 39,4 milioane de euro, faţă de valoarea de 44,4 milioane euro înregistrată la sfârşitul lui 2010, se arată în raportul financiar.
De asemenea, dezvoltatorul a încheiat anul 2011 cu o pierdere înainte de taxe de 5 milioane de euro, mai mică decât cea de 12,5 milioane euro, înregistrată în 2010. Valoarea netă a activelor conform standardelor IFRS a coborât 26,8 milioane euro.
În prezent compania deţine 14 trerenuri şi proiectul rezidenţial Corallia din Constanţa, cu 37 de apartamente şi patru spaţii comerciale. Proiecte de pe piaţa locală snt dezvoltate prin intermediul firmei Westhouse. Romreal este o firmă înregistrată în Bermude şi are capital norvegiano-britanic, fiind listată la Bursa de la Oslo.