Un dezvoltator israelian ridică un ansamblu cu 260 de apartamente în Floreasca

Dezvoltatorul israelian R.U. Shalit Dezvoltare şi Construcţii a început lucrările la primul proiect rezidenţial de pe piaţa românească. Ansamblul se construieşte în zona Floreasca din Capitală. 
Andrada Ghira - mar, 11 aug. 2015, 21:06
Un dezvoltator israelian ridică un ansamblu cu 260 de apartamente în Floreasca

Trei blocuri cu un total de 260 de apartamente îşi fac apariţia pe harta ansamblurilor rezidenţiale din Bucureşti. Compania R.U. Shalit Dezvoltare şi Construcţii dezvoltă proiectul Floreasca Residence în apropiere de parcul Verdi, pe strada Dâmbovicioara, o investiţie de peste 10 milioane de euro. Două blocuri au un regim de înălţime de P+10, iar unul de P+5+6R, iar în prezent, lucrările la primul bloc au avansat până la etajul patru. Terenul a fost cumpărat în perioada 2007-2008. 

Proiectul este amplasat în zona Floreasca-Aurel Vlaicu din Bucureşti, acolo unde mai mulţi dezvoltatori se întrec să ridice clădiri de birouri. 

„La primul bloc, cu 102 apartamente, se lucrează din luna martie a acestui an. Avem deja 36 de rezervări, iar anul viitor în iunie locatarii se vor putea muta”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Răzvan Marinescu, reprezentantul dezvoltatorului. 

Cei care şi-au rezervat deja un apartament au plătit între 3.000 şi 5.000 de euro, sumă care se va scădea din valoarea apartamentului la finalizare. 

Preţurile pornesc de la 1.300 de euro/mp construit. O garsonieră cu o suprafaţă utilă de 44 mp costă 75.000 de euro, un apartament cu două camere cu o suprafaţă utilă de 70 mp costă 115.000 de euro, iar un apartament cu trei camere şi o suprafaţă utilă de 81 mp costă 135.000 de euro. 

R.U. Shalit Dezvoltare şi Construcţii a fost înfiinţată în Israel în urmă cu 40 de ani şi a construit peste 1.000 de apartmente, iar în Bucureşti deţine mai multe terenuri pretabile dezvoltărilor imobiliare. 

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...