Un distribuitor kuweitian din industria alimentară cumpără 200.000 de oi din România

Economica.net
01 02. 2019
oi_ovine_sheep_56787654_39412900

Compania Al Mawashi din Kuweit, societate care alimentează și piața Emiratelor Arabe Unite, a contractat  un efectiv de 200.000 capete ovine care urmează a fi livrate în cursul anului 2019, informează un comunicat al Ministerului Agriculturii. Prima livrare, de 70.000 de capete, va fi efectuată în luna martie a acestui an. 

Oficiali ai MADR alături de premierul Viorica Dăncilă au fost în perioada 15-21 octombrie in Turcia, Dubai, Abu-Dhabi si Kuweit.

„În momentul de față ovinele reprezintă un potențial extraordinar de export, pe care România îl deține și care trebuie valorificat la maxim. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale sprijină acest tip de colaborări și intensifică eforturile de creștere a exporturilor și de consolidare a relațiilor comerciale dintre fermierii români și societățile de achiziție din țările interesate de producţia românească”, se precizează în comunicat.