Un drum expres Satu Mare – Oradea, legătura cu autostrada Transilvania, este cel mai important obiectiv pentru un nou mandat, spune deputatul PNL Adrian Cozma

29 11. 2024
satu mare 64546467

„Cel mai important obiectiv al nostru, al echipei PNL Satu Mare în viitoare legislatură este să ne conectăm cu autostrada Transilvania. Satu Mare are nevoie de o conexiune directă cu autostrada Trasilvania şi de aceea, la solicitarea pe care am făcut-o la Ministerul Transporturilor, am şi primit o variantă de drum, drumul expres spre Oradea, care la Marghita va face joncţiunea cu autostrada Transilvania. Este un proiect viabil, am primit confirmarea din partea Ministerului Transporturilor şi cred că toţi parlamentarii şi autorităţile judeţene ar trebui să facem demersuri şi să insistăm pe acest lucru”, a declarat Cozma, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, este vorba despre un drum expres cu două benzi pe sens, fără bandă de urgenţă, care va traversa 20 de unităţi administrativ-teritoriale, dintre care opt de la nivelul judeţului Bihor şi 12 din judeţul Satu Mare. Costul estimat pentru propunerea de drum expres Satu Mare-Oradea, cu o lungime de 78,2 km, este de 787,9 milioane euro cu TVA.