Un F-35 al aviaţiei japoneze dispărut în Pacific. Epava, descoperită, pilotul, de negăsit
‘Am recuperat o parte din coada aparatului’ de zbor în cursul unor operaţiuni de căutare în mare cu avioane şi nave, a precizat ministrul pentru presă.
‘Credem că s-a prăbuşit’, a adăugat el.
Avionul a fost dat dispărut în jurul orei locale 19:30 (10:30 GMT) marţi, în timp ce se afla la circa 135 kilometri est de Misawa (nord-estul Japoniei) pentru o misiune de antrenament.
Mai exact, atunci când a dispărut de pe radare, aparatul se afla la 135 km est de baza aeriană din prefectura Aomori, a precizat aviaţia niponă, citată de Reuters.
Avionul a pierdut contactul cu echipele de la sol la 30 de minute după decolarea împreună cu alte trei aparate. Acesta este primul accident al unui F-35A de a cincea generaţie.
Japonia a desfăşurat avioane F-35A în valoare de 10 miliarde de yeni (aproximativ 80 milioane de euro) pentru a înlocui aparatele sale F-4 învechite. Acest avion a fost unul din cele 13 de acelaşi tip din dotarea bazei din Aomori, potrivit unui responsabil din domeniul apărării. Alte 12 avioane de tipul F-35A sunt imobilizate temporar, a precizat ministerul.
Aparatul implicat în accidentul de marţi a fost livrat în mai 2018, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al armatei nipone, în cadrul primei comenzi pentru livrarea de F-35 făcută de Tokyo pe lângă Lockheed Martin. Tokyo intenţionează să cumpere suplimentar 87 de avioane de vânătoare stealth de acelaşi tip pentru a face faţă influenţei crescânde a Chinei în vestul Pacificului, notează agenţia de presă britanică. O parte din F-35 pe care Japonia intenţionează să le achiziţioneze ar urma să fie desfăşurate în Marea Chinei de Sud, unde Japonia revendică unele insule.