Terorism lângă Marea Neagră: Un feribot turc a fost deturnat de rebeli kurzi

Economica.net
11 11. 2011

Cele patru sau cinci persoane care au deturnat un feribot turc în Marea Marmara susţin că sunt rebeli kurzi, membri ai PKK, anunţă ministrul turc al Transporturilor, Binali Yildirim, citat de AFP.

„Credem că sunt patru sau cinci. Nu au formulat revendicări. Ei susţin că fac parte din organizaţia teroristă HPG”, comandamentul militar al PKK„, a explicat Yildirim.

Ministrul a precizat că 19 pasageri şi patru membri ai echipajului sunt la bordul feribotului „Kartepe”, care circula între porturile Izmit şi Gölcük, în Marea Marmara. Feribotul a fost deturnat vineri seara, iar autorităţile turce cred că este posibil ca la bordul navei să fie un dispozitiv exploziv.

Guvernatorul oraşului Izmit, Ibrahim Karaosmanoglu, a declarat pentru postul turc NTV că autorul luării de ostatici susţine că are patru complici la bord şi doreşte să discute cu presa.

Feribotul este supravegheat de nave ale Pazei de Coastă şi se îndreaptă în prezent spre portul vecin Yalova, situat tot în Marea Marmara.

Nava dispune de suficient carburant pentru a parcurge maxim 120 de mile marine (220 de kilometri).

Insula Imrali, unde este închis liderul PKK Abdullah Ocalan, este situată în Marea Marmara, la 120 de kilometri sud-vest de portul Izmit.