Un fond american de investiţii a preluat Avangate, parte a grupului GeCAD deţinut de Radu Georgescu
„Francisco Partners va aduce Avangate o infuzie de capital financiar care să alimenteze pe viitor expansiunea companiei, dezvoltarea de noi produse şi creşterea întregului business. Înfiinţată în 2006, Avangate l-a avut ca acţionar majoritar pe Radu Georgescu, prin intermediul GeCAD Group”, se arată într-un comunicat al GeCAD.
Potrivit datelor Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), Avangate SRL Bucureşti este controlată de Avangate Corportion NV (Olanda) – 100%. Ultima înregistrare la ONRC privind Avangate a avut loc în noiembrie 2012.
Tranzacţia Avangate este a treia operaţiune de acest fel realizată de Radu Georgescu, după vânzarea antivirusului RAV către Microsoft în 2003 şi a integratorului de soluţii de plăţi electronice Gecad ePayment către Naspers în 2010.
„Strategia lui Georgescu de a muta sediul internaţional al companiei în Silicon Valley pentru a facilita dezvoltarea afacerii a avut drept rezultat transformarea Avangate într-un jucător foarte important în industria e-commerce în America de Nord”, se mai spune în comunicat.
Avangate şi-a mutat sediul în Sillicon Valley în 2011, an în care a primit şi o investiţie de 4 milioane de euro de la fondul 3TS Capital Partners pentru un pachet minoritar de acţiuni.
Cu peste 20 de ani de experienţă în construirea unor companii tehnologice, Radu Georgescu este unul dintre cei mai de importanţi antreprenori locali în domeniul IT şi fondatorulu grupului de firme GeCAD.
Francisco Partners este o companie de private equity specializată în investiţii în companii tehnologice.
De la lansarea sa în urmă cu peste un deceniu, Francisco Partners a gestionat fonduri de aproximativ 7 miliarde de dolari şi a investit în peste 100 de companii tehnologice.
Compania gestionează tranzacţii cuprinse între 50 millioane de dolari şi peste 2 miliarde de dolari.