Un fond de pensii din Danemarca exclude acţiunile marilor companii petroliere din portofoliul său

Economica.net
03 09. 2019
petrol_32806000_05893800_03880000_34456700

În urma vânzării acestor acţiuni în valoare totală de 644 milioane coroane daneze (95 milioane de dolari), MP Pension nu va mai deţine participaţii la ExxonMobil, BP, Chevron, PetroChina, Rosneft, Royal Dutch Shell, Sinopec, Total, Petrobras sau Equinor.

Fondul de pensii a subliniat că a ajuns la concluzia privind vânzarea acestor acţiuni pentru că „firmele respective lucrează împotriva unor reglementări mai stricte în domeniul mediului, în pofida sprijinului exprimat public de companii pentru acordul de la Paris”. Fondul a adăugat că cele patru companii petroliere europene de pe listă (BP, Shell, Total şi Equinor) au făcut cele mai mari progrese, însă niciuna din cele zece companii nu are un model de business compatibil cu acordul de la Paris.

Decizia MP Pension vine într-un context în care şi alte importante fonduri din întreaga lume au decis să îşi revizuiască participaţiile pe care le deţin la companiile de petrol şi gaze. Fondul suveran de investiţii al Norvegiei, cel mai mare fond de acest fel din lume, este în mijlocul unui proces de reducere a expunerii sale pe combustibilii fosili.

Acordul de la Paris privind schimbările climatice are ca obiectiv principal limitarea încălzirii globale la 2 grade C.