Un fost comandant adjunct al Aeroportului Băneasa este noul director general al Aeroportului Sibiu

Un fost comandant adjunct al Aeroportului Băneasa, Victor Harabagiu, care a ocupat funcţia respectivă până în 2006, este noul director general al Aeroportului din Sibiu, în urma unui concurs, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Economica.net - vin, 22 nov. 2013, 15:21
Un fost comandant adjunct al Aeroportului Băneasa este noul director general al Aeroportului Sibiu

Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul Aeroportului Sibiu – aflat în subordinea Consiliului Judeţean, procedura de selecţie a noii echipe manageriale s-a încheiat, pentru funcţia de director general fiind admis Victor Harabagiu, care a obţinut, în urma probelor de concurs, un punctaj de 80,31.

Consilierul pe probleme de comunicare al preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu, Radu Nechit, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că noul director general al Aeroportului Sibiu este inginer de aviaţie, are 35 de ani şi, până în anul 2006, a fost comandant adjunct al Aeroportului Băneasa, ulterior lucrând în mediul privat.

În urma concursului organizat de către Consiliul de Administraţie al Aeroportului Sibiu, s-au mai ocupat posturile de director operaţional, director economic şi director comercial. Funcţia de director operaţional a fost ocupată de către Gheorghe Velicu, cel care a îndeplinit acest rol şi înaintea concursului şi care a condus Aeroportul Sibiu, cu titlul de director interimar, de la demiterea fostului manager Augustin Sava.

Funcţia de director comercial a fost adjudecată de cea care a deţinut-o şi înainte de acest concurs, Cristina Iulia Ivancea.

Funcţia de director economic a fost obţinută de către Ovidiu Dionisie Nicoară, care a obţinut un punctaj mai mare decât fostul director economic al aeroportului Mariana Cetean.

La concurs a fost scoasă şi funcţia de director tehnic, însă comisia de examinare a respins dosarele tuturor celor înscrişi pentru concurs, postul rămânând vacant.

În 21 octombrie, Consiliul de Administraţie al Aeroportului Sibiu a anunţat scoaterea la concurs a tuturor celor cinci posturi de director din cadrul unităţii.

Postul de director general a devenit vacant după ce Augustin Sava a fost demis pentru „management defectuos”.

Te-ar mai putea interesa și
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți până în 2030
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți ...
Digi își accelerează planurile de expansiune din Spania și vrea să dubleze dimensiunea rețelei proprii de fibră optică și de telefonie mobilă în următorii ani, a declarat Marius Varzaru,......
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri de miniștri (Video)
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri ...
Comitetul Politic al Uniunii Salvaţi România a votat sâmbătă cu privire la intrarea la guvernare în coaliţia proeuropeană ...
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial Transporturi
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, cel care a promis că va merge zilnici pe lotul 3 Sud al A0, ...
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
Cincisprezece cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Iran, anunţă sâmbătă Ministerul ...