Un francofon, numit în locul naţionalistului flamand Bart De Wever pentru formarea unui guvern în Belgia
La o lună după alegerile legislative, suveranul belgian, care conduce consultări de două zile, l-a însărcinat pe preşedintele Mişcării Reformatoare (MR, de dreapta) cu o ‘misiune de informare având drept scop examinarea formulelor posibile pentru formarea unui guvern’, a anunţat Palatul Regal într-un comunicat.
Regele i-a dat termen de o săptămână, până vineri, 4 iulie, lui Charles Michel să-i prezinte un prim raport referitor la progresele înregistrate în misiunea sa.
Timp de o lună, flamandul Bart De Wever a condus discuţii pentru a încerca să pună bazele unui guvern de dreapta, fără socialiştii premierului în exerciţiu Elio Di Rupo. Liderul naţionaliştilor flamanzi şi-a imaginat o coaliţie formată, în afară de Noua Alianţă Flamandă (N-VA), din creştini-democraţii flamanzi din CD&V, Mişcarea Reformatoare (MR) şi centriştii francofoni din Centrul Democrat Umanist (CDH).
Formula propusă de Bart De Wever a fost însă respinsă miercuri de preşedintele CDH, Benoît Lutgen, care a explicat că nu are încredere în proiectul ‘euro-sceptic şi belgiano-sceptic’ a lui De Wever, care vizează independenţa Flandrei.