O altă companie americană îşi face intrarea în Europa, dar şi în România. Anul acesta, alţi doi giganţi au făcut achiziţitii care au vizat şi filialele din România deţinute de firmele cumpărate.
Este vorba de americanii de la Mohawk, care cumpără producătorul de plăci ceramice Advent KAI Luxembourg Holding, prezent pe piaţa locală prin KAI Ceramics şi Progress Ceramics, dar şi de un fond de investiţii care a cumpărat şi filiala Terratest Geotehnic Bucureşti, şi în spatele căruita se află patronul echipei americane de baschet Detroit Pistons.
Ferro Corporation, listată pe Bursa de la New York, a anunţat că va plăti 146 de milioane de euro pentru a obţine controlul Nubiola Pigmentos, bani care vor veni din fondurile proprii, dar şi dintr-o linie de credit revolving, se arată într-un comunicat de presă al companiei. Tranzacţia se va încheia în următoarele 60 de zile.
Nubiola este prezentă pe piaţa locală încă din 1992, când a cumpărat o fabrică la Doiceşti, judeţul Dâmboviţa. Filiala din România a înregistrat în anul fiscal 2013 o cifră de afaceri de aproape 16 milioane de euro, în creştere de la afacerile de 15 milioane de euro înregistrate în 2012. Profitul Nubiola România s-a dublat în 2013 faţă de 2012 şi a ajuns la 1,2 milioane euro.
Nubiola este un producător de pigmenţi anorganici şi cel mai mare producător de albastru ultramarin din lume, un pigment de mare valoare, folosit pentru materialele plastice şi în industria construcţiilor, din cauza durabilităţii şi a capacităţii de albire. Compania mai produce oxid de fier şi inhibitori de coroziune. Anul trecut, Nubiola a înregistrat vânzări de 119 milioane de dolari şi a realizat o creştere de 4,1% în ultimii trei ani.
Înfiinţată acum 101 ani, compania are aproximativ 750 de angajaţi, inclusiv angajaţi temorar, în facilităţile de producţie din Spania, Colombia, România, India şi China. Nubiola vinde produsele pe 85 de pieţe, iar majoritatea clienţilor provin din industria materialelor plastice şi a construcţiilor.
Ferro se aşteaptă ca investiţia să aducă o rentabilitate a capitalului investit mai mare de 12% în primul an de funcţionare, şi crede că rentabilitatea se va îmbunătăţi la 15% într-un interval de timp acceptatbil.
„Nubiola se potriveşte strategic cu Ferro şi ne consolidăm astfel poziţia de funizor de soluţii de colorare. Achiziţia ne va extinde în mod semnificativ portofoliul de produse, amprenta geografică şi ne va tripla dimensiunea pieţei de pigmenţi anorganici, la mai mult de 1 miliard de dolari”, a declarat Peter Thomas, preşedinte şi CEO al Ferrp Corporation.
Ferro Corporation are sediul în Mayfield, Ohio şi numără 3.985 de angajaţi la nivel global, cu vânzări realizate în 2014 de 1,1 miliarde de dolari. Înfiinţată în 1919, compania produce materiale de specialitate şi produse chimice. La sfârşitul lui 2013 avea 39 de fabrici în întreaga lume. Printre produsele companiei se numără frite, porţelan, emailuri pentru sticlă, glazuri, cpigmenti, cerneala, materiale de lustruire.