Un gigant chinez vrea să lege insula Creta de continent printr-un cablu electric submarin

Economica.net
11 11. 2019
cablu_submarin_95352500_92091700

În sectorul energiei, compania chineză State Grid Corporation of China şi-a exprimat în mod oficial interesul de a participa la licitaţia pentru construcţia unei legături între insula Creta şi reţeaua energetică din Grecia continentală, în paralel fiind semnat un acord pentru participarea chineză la proiectul de energie fotovoltaică Minos, cu o capacitate de 50 de megawaţi, in insula Creta.

Legarea insulei Creta de continent nu este o idee nouă, acest proiect fiind chiar pe lista PCI (proiecte de interes comun) care sunt finanţate e Comisia Europeană, şi face parte dintr-un proiect mai larg Euro-Asia Interconnector. Valoarea estimată a unuia dintre aceste proiecte (cablu submarin Israel-Cipru-Creta-Attica) este de circa 3,5 miliarde de euro-tot segmentul. 535 de milioane de euro reprezintă doar costul conexiunii între insula Creta şi Grecia Continentală.

Capacitatea cablului ar urma să fie de 1.000 MW.

China şi Grecia sunt „parteneri naturali” în cadrul iniţiativei „O centură, un drum”, a declarat Xi Jinping la finalul întâlnirii cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis. Cele două ţări vor cooperare în multe sectoare şi „vrem să întărim rolul de tranzit al portului Pireu, să extindem schimburile comerciale şi să investim în sectoarele energiei, transporturilor şi bancar”, a spus liderul chinez.

State Grid of China este compania naţională de electricitate a Chinei, cea mai mare companie de utilităţi din lume, cu peste 900.000 de angajaţi, 1,1 miliarde de clienţi şi venituri anuale de 300 de miliarde de dolari.