Un greu al Guvernului de la Paris, luat în vizor de justiție. Bruno Le Maire, ministrul Economiei, este anchetat pentru finanțarea campaniei sale din 2017

Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, unul din cei mai importanţi membri ai Guvernului de la Paris, este vizat de o anchetă privind o posibilă finanţare ilegală a campaniei pentru alegerile din 2017, relatează luni AFP, care remarcă extinderea listei cu membri ai Executivului intraţi în atenţia justiţiei, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 12 iun. 2023, 20:15
Un greu al Guvernului de la Paris, luat în vizor de justiție. Bruno Le Maire, ministrul Economiei, este anchetat pentru finanțarea campaniei sale din 2017

Cercetările lansate la începutul lui iunie urmăresc să stabilească dacă au fost făcute donaţii ilegale către mica formaţiune creată de Le Maire în 2016, când acesta a candidat fără succes la alegerile primare ale dreptei pentru scrutinul prezidenţial din 2017, a menţionat o sursă apropiată de anchetă, sub acoperirea anonimatului.

Potrivit parchetului, ancheta a fost iniţiată pentru „participare la finanţarea unui partid politic de către o persoană juridică prin donaţii sau furnizarea de avantaje la un preţ inferior celor practicate de obicei” şi pentru „acceptarea de către partidul politic a acestor avantaje” – infracţiuni pasibile de trei ani de închisoare şi 45.000 de euro amendă.

Formaţiunea creată atunci de Le Maire şi apoi suspendată, numită „Avec BLM” (Împreună cu BLM), a colectat 2 milioane de euro, dar nu a reuşit să-şi plătească datoriile, potrivit site-ului de investigaţii Mediapart.

Ministrul s-a declarat „surprins” de anchetă, a indicat pentru AFP anturajul său.

Bruno Le Maire i s-a alăturat în 2017 lui Emmanuel Macron, devenind ministru al economiei, post pe care îl ocupă şi în prezent, deţinând astfel un record de longevitate politică în Franţa. Ministrul în vârstă de 54 de ani este considerat un posibil candidat la succesiunea lui Macron, în 2027.

O întreagă serie de alţi miniştri şi apropiaţi ai şefului statului sunt vizaţi de anchete. Între aceştia, ministrul muncii, Olivier Dussopt, va fi judecat, în noiembrie, într-un caz de posibil favoritism datând din 2009-2010, iar ministrul justiţiei Eric Dupond Moretti va face obiectul unui proces penal pentru conflict de interese.

Şi „mâna dreaptă” a lui Macron, secretarul general al preşedinţiei Alexis Kohler, a fost inculpat pentru posibile conflicte de interese cu armatorul italiano-elveţian MSC.

Justiţia este interesată de asemenea de conturile campaniei electorale a preşedintelui Macron din 2017, fiind deschise două anchete, privind finanţare ilegală şi legături între apropiaţi ai şefului statului şi membri ai cabinetului de avocatură american McKinsey.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...