Un grup controlat de statul chinez va plăti datoriile din Cehia ale CEFC

Economica.net
25 05. 2018
cefc_29077100

CEFC a investit aproximativ 1,5 miliarde euro în Cehia, unde are peste 4.000 de angajaţi şi deţine o gamă largă de active: imobiliare, producătorul de bere Lobkowicz, clubul de fotbal Slavia Praga şi o companie aeriană. Însă, în ultima vreme, afacerile din Cehia ale CEFC au fost afectate de informaţiile potrivit cărora fondatorul şi preşedintele companiei, Ye Jianming, este anchetat pentru suspiciuni privind încălcarea legii.

Recent, una dintre principalele divizii ale Grupului CEFC China Energy nu a reuşit să ramburseze obligaţiuni în valoare de 2,09 miliarde yuani (327 milioane de dolari) care au ajuns luni la maturitate. De asemenea, a fost abandonat un plan anterior, conform căruia CEFC urma să preia jumătate din activele J&T Financial Group (JTFG), divizia bancară a grupului ceh de servicii financiare J&T.

CEFC Europe, subsidiara din Europa a companiei CEFC China Energy, spune de mai multe săptămâni că CITIC, un conglomerat deţinut de statul chinez, o va ajuta să ramburseze datoriile de 450 milioane euro către J&T. Însă, pe măsură ce discuţiile privind rambursarea datoriilor s-au prelungit, J&T a decis săptămâna trecută să îşi protejeze interesele prin numirea propriei sale echipe manageriale la conducerea CEFC Europe.

Acordul anunţat vineri ar urma să pună capăt disputelor dintre J&T şi CEFC şi, totodată, să cimenteze intrarea conglomeratului public chinez CITIC pe piaţa din Cehia.

‘După negocieri constructive, Rainbow Wisdom (o divizie a CITIC Group) va prelua toate creanţele J&T de la companiile din cadrul CEFC Group, iar echipa managerială interimară instalată de J&T va fi retrasă’, se arată într-un comunicat de presă publicat pe pagina de Internet a Grupului J&T.

În urma acestui acord, CEFC nu va mai avea datorii către J&T, iar grupul ceh va avea un parteneriat pe termen lung cu CITIC.

‘J&T şi CITIC au convenit să discute despre cooperare şi investiţii în proiecte comune’, au precizat reprezentanţii J&T.

În doar câţiva ani, CEFC s-a transformat dintr-un trader petrolier de nişă din oraşul natal al lui Ye Jianming (provincia chineză Fujian, din sud-estul Chinei) într-un conglomerat cu activităţi în domeniul energiei şi finanţelor. În prezent, CEFC produce petrol în Africa de Vest şi Abu Dhabi, deţine sute de benzinării în Europa şi intenţionează să cumpere o bancă activă în Cehia şi Slovacia.

De asemenea, CEFC China Energy Company Ltd. intenţiona să preia un pachet de 51% din acţiunile companiei petroliere KMG International NV din România, controlată de compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, KazMunayGas International.